Opusul lui bun-simţ este nesimţit. Privind cuvintele, se observă clar că nesimţit se referă la o persoană care are simţurile nedezvoltate, nu vede, nu aude, nu pipăie, nu miroase… Bun-simţ ar însemna tocmai că aceste simţuri sunt dezvoltate. În concluzie, cel cu simţurile bune are capacitatea de a percepe subtilităţi, nuanţe imperceptibile… şi iată se ajunge la sensul bun-simţ de astăzi, de persoană capabilă să observe calea uzanţei.

“Vreau o Românie a bunului simţ” este acelaşi lucru cu “Vreau o Românie în care să domine simţul bun”. Ei bine, cineva ar putea găsi o logică şi în asta.

Schimba Felix…mai cauta! Mai bine o reluare ceva… cu ardeiul iute, cu iepurasul, cu jucatorul. Ceva mai la subiect!