A.V.: Nea Viorele, aştept Lagavulinu’!
V.H.: Adi, cred că am cam obosit. Am pierdut cam multe pariuri în ultima vreme.
A.V.: Nu ştiu de ce sperai mata’ să vă iasă cu liberalii.
V.H.: Măi, Adi, tu nu pricepi? Noi trebuia să anunţăm ceva duminică…
A.V.: Ştiu, nea Viorele!
V.H.: Ei n-au înţeles că a trecut pe lîngă ei trenul, ce să le fac? Şi s-au gândit să ia abia joi decizia, îţi dai seama? În patru zile s-a întors lumea pe dos.
A.V.: Las’ că ne descurcăm, nea Viorele!
V.H.: Ştii ce mă oftică?
A.V.: Ştiu, nea Viorele!
V.H.: Nu ştii. Ascultă la mine! Noi aveam cărţile în mînă. Şi eram la servire.
A.V.: …Şi acum toate cărţile sunt la Traian.
V.H.: Exact. Toate. Aşa e cînd faci afaceri cu cine nu se pricepe…
A.V.: Nouă ne e bine aşa.
V.H.: Cred că vă era mai bine în Opoziţie.
A.V.: Ha-ha-ha! Nu ţi-ai pierdut umorul. Asta e bine.
V.H.: Niciodată.
A.V.: Nea Viorele, dar mata ce minister ai vrea?
V.H.: Ha-ha-ha! Nici tu nu ţi-ai pierdut umorul.
A.V.: Nu glumesc. Eu, unul, aş vrea să stăm la aceeaşi masă.
V.H.: Fugi, mă, d-aici.
A.V.: Nu mă înţelege greşit, nea Viorele, dar e mai sigur să te ştiu aproape. Dacă te închizi în biroul ăla de la Cameră cine ştie ce ne mai coci…
V.H.: Şi tu ce vrei, Adi? La Finanţe?
A.V.: Sau la Economie, în caz că-l vrea Traian pe Florin la Finanţe.
V.H.: Adi, eşti drăguţ, dar eu nu mai am puterea să stau la birou. Tu mă ştii, eu rezolv problemele de la Mariott, de la Hilton, de la Cafe Latte. Parcă ne-am şi văzut acum vreo 3 ani acolo, lîngă Cişmigiu.
A.V.: Erai cu generalul…
V.H.: Da.
A.V.: Nea Viorele, eu zic să te gîndeşti.
V.H.: Spune sincer, Traian ţi-a zis să mă întrebi?

(vezi şi episodul 1, respectiv episodul 2)