Nu ştiu ce înseamnă pentru voi politica, dar pentru cei mai mulţi dintre români acest cuvînt are alte înţelesuri decât cele pe care i le dai tu, cititorul acestor rânduri. Pentru cei mulţi, politica vine la ei rar, foarte rar. Din patru în patru ani. Pe alte căi decît aţi crede: cu găleata.

Pentru omul de la ţară, căci despre el este vorba, ziarele sunt acele hîrtii care se pun pe masă, ca să nu se murdărească muşamaua. Şi pe care alteori le foloseşte atunci cînd împachetează ouă pentru domnu’ doctor de la oraş. Pentru el nu există nici Realitatea TV, nici Antena 3. Că, de-ar exista, n-ar mai avea cine să dea la vite ori la păsări de mîncare. Şi nici cine taie lemne ori să aducă apă de la puţ. Şi nici cine să care bălegaru’. Internet? Nu ştiu, maică, ce ie ăla. Io mai ascultam la radio, dar nu mai ie baterii. S-a scumpit şi astea. De banii ăia, mai bine iau de la privatizat pufuleţi la ăla micu’.

Pentru aceşti oameni, politica e ceva ce vine o dată la patru ani şi lasă noroi pe ştergătorul de metal de la poartă. Şi peste gard, după o strigare, o găleată. E colorată şi are ceva scris p-afară. În ea, un kil de făină, unu’ de zahăr, o sticlă cu ulei şi o brichetă. E bună politica asta.