Nu-l suportaţi pe Traian Ungureanu. Eu ştiu asta. Voi, însă, nu ştiţi prea clar de ce vă e atît de nesuferit. Invocaţi adesea argumentul fanatismului. Traian Ungureanu e o limbă zeloasă, exaltată, obsedată. Un habotnic la curtea lui Zeus. Un fel de Horia Alexandrescu, pentru cine-şi mai aminteşte.
Nu contează argumentul lui, chiar dacă e îmbrăcat bine în verbe pe care puţini ştiu să le aleagă. Stiloul lui scrie cu salivă. Aşa e. Dar nimeni nu observă că fabrica de cerneală a dat faliment? Călimările – nu vedeţi? – sunt umplute acum mişeleşte cu substanţe toxice, viaţa cititorului care-şi udă degetul în gură cînd dă pagina fiind pusă zilnic în real pericol. Asta nu îngrijorează pe nimeni, se pare.
Ce preferaţi? Negreala vizibilă, dar mortală, a pelikanilor fără mamă şi fără tată? Sau saliva transparentă a unui personaj care-l desparte de Horia Alexandrescu vreo 2484 de ani de cultură şi civilizaţie, adică tot atîţia ani de cînd a plecat dintre noi Heraclit din Efes, zis şi Obscurul.
Partea pe care am înţeles-o e minunată şi îndrăznesc să cred că e la fel şi cea pe care n-am înţeles-o, spunea Socrate despre Heraclit. Cam aşa e şi cu Traian Ungureanu. Dar ca să începi să înţelegi, e nevoie de bunăvoinţă.
Poţi începe de aici (sau aici, e acelaşi lucru), cu un excelent documentar despre Beatles semnat de Traian Ungureanu pentru BBC.




Leave your Comment