Prima petrecere princiară din istoria universală a moharhiei în care s-a băut şampanie din pahare de plastic a avut loc astă seară, la Palatul Elisabeta. Prilej de petrecere: principele Radu a anunţat că vrea să devină preşedinte al Romaniei, încă republică.
“Anunţ cu speranţă şi încredere că voi candida la funcţia de preşedinte al Romaniei la alegerile din noiembrie 2009”. Ropotul de aplauze avea să fie deschis de un bătrîn venit parcă doar pentru a bate primul din palme. Îşi găsise un loc pe scaun, în faţă, la stînga Principelui şi a Principesei, şi, de la apariţia acestora şi pînă la finalul discursului, a stat cu palmele pregătite pentru aplauze asurzitoare. Lîngă el, alţi patru-cinci moharnişti convinşi, după mărimea insignelor din piept. Cu toţii au oftat adînc atunci cînd principele-candidat a anunţat că “nu îşi propune restaurarea moharniei”, dar şi-au revenit cîteva secunde mai tîrziu, auzind completarea: “o astfel de opţiune poate fi decisă doar de întreaga naţiune”.
În afara micului grup de monarhişti, pajiştea Palatului Elisabeta a fost ocupată cu vreo 200 de persoane, majoritatea tineri. Doar cîteva feţe cunoscute: cîntăreaţa Alina Sorescu, medicul oftalmolog Monica Pop, fostul ambasador la Chişinău Marian Enache, fostul director al BBC Christian Mititelu. Au mai putut fi zăriţi şi cîţiva consultanţi politici sau sociologi, veniţi pentru a urmări pe viu prima lansare a unei candidaturi prezidenţiale, dar şi foştii directori ai campaniei lui Sorin Oprescu – Victor Dumitriu, Adrian Thiess şi Cornel Comşa. Ultimii trei, acum în slujba principelui. Pentru a urmări mai bine prima acţiune electorală a candidatului, ei s-au urcat, asemenea lunetiştilor, pe acoperişul porţii de la intrarea în Palat. Au coborît abia la finalul discursului de intenţii prezidenţiale, prea lung, după cum se comenta ulterior, la un pahar de şampanie servit de ospatarii Casei Regale în pahare de plastic.
Principele şi Principesa s-au întreţinut apoi cu mulţimea şi au acordat autografe pe pliantele cu discursul, împărţite de aceiaşi ospătari îmbrăcaţi în haine albe, cu stema regală brodată la rever. În îngrămădeală, Principesa Margareta a încasat, discret, peste faţă, o lovitură de cameră video din partea unui operator tv care-l urmărea pe soţul lei. Şi-a revenit repede şi a continuat să zîmbească. Nici Principele Radu n-a părut afectat cîteva minute mai devreme de urletele unui bătrîn care cerea să-i răspundă la cîteva întrebări despre trecutul său legat de Securitate.








Leave your Comment