Alegerile prezidenţiale – primul tur de scrutin – vor avea loc, probabil, pe 29 noiembrie 2009. Adică peste 129 de zile. Adică peste patru luni. Nu mai e mult, nu? Simte cineva ceva în aer? Eu nu. În afara unor vizite blege prin sat cu niscaiva huiduieli în surdină, practic nu se întîmplă nimic. Să aruncăm un ochi pe online-ul lor.
Traian Băsescu. Ultima oară a fost updatat la referendum, în 2007. Între timp a făcut păduchi. Inclusiv la capitolul “priorităţi”. Legea lustraţiei şi 6% din PIB pentru educaţie sunt doar două dintre promisiunile care au mucegăit pe pagina cu iluzii a Dictatorului. Locul 3640 în clasamentul general al paginilor înscrise pe trafic.ro. Promiţător.
Crin Antonescu. E singurul candidat care ne dă un Program. Dar nu ăla tv, din păcate. Nu degeaba e pe locul doi al preferinţelor românilor pentru preşedinţie. O pagină de net mai are însă nevoie şi de altceva. Hai, Crin, că poţi!
Mircea Geoană. Un site de o tristeţe nemarginită. Parcă l-ar fi scris Niţă. Cum care Niţă? Niţă, mă! Faza de la secţiunea Votezi pentru prima oară e genială: Mircea Geoană ne invită să-i alegem pe… parlamentari în 7 iunie. What the fuck?
Corneliu Vadim Tudor. La el lucrurile sunt foarte simple: n-are site.
Kelemen Hunor. Un site jucăuş, bine desenat, chiar drăguţ pentru un absolvent de liceu care a vizitat Marele Zid Chinezesc şi ne arată poze de acolo. Nu pare deloc un site de candidat la preşedinţie. Altfel, conţine destul de multă informaţie.
Radu Duda. Are un site perfect. Şi un blog actualizat aşa cum trebuie.
Nati Meir. Piţifelnicu’ e haios. Şi-a făcut site-uri, bloguri şi conturi peste tot. Inclusiv pe facebook, acolo unde l-a adăugat în lista de prieteni pe… Nati Meir – preşedintele României. Deci Nati e prieten cu Nati.
mirko
Posted on 22nd July, 2009
n-am vizitat niciunul.daca antonescu s-a prins, dupa cum declara, ca netul e important, ok. ceilalti joc de glezne, pe banii lor,sper.
Paul
Posted on 22nd July, 2009
Cica bampirul petrolist are cont si pe facebook
http://www.alexciobanu.com/?p=797
Intrati mai jos sa vedeti ce cred niste tineri despre Antonescu
http://somnulescu.com/?p=872
Dl Sutu, dar cu Gigi cum ramane?N-avea blog euro-ciobanul?
Mirandolina
Posted on 23rd July, 2009
O sa ziceti ca am o obsesie, dar nu. E doar admiratie 
Un site perfect arata asa, dupa parerea mea: http://www.sarkozy.fr/home/
anonim
Posted on 23rd July, 2009
Online nu va fi prea relevant pe criza asta. Echipele electorale din teritoriu din ce sa traiasca pe criza asta?
lol's
Posted on 23rd July, 2009
Au intrat in blogosfera cu politica lor de rahat cu tot?.
Pa plec pe Marte!!Hai ca am glumit
. Nu mor caii când vor căinii!
Sa vedeţi ce ştiu sa dau la gioale. In ordinea propusa de domnul Sutu fără discriminare!!
A.A.
Posted on 23rd July, 2009
DL.Radu Duda este singurul care va aduce SCHIMBAREA IN BINE!
A.A.
Posted on 23rd July, 2009
NUMAI BINE, PTR. TOT ELECTORATUL DIN ROMANIA!
lol's
Posted on 23rd July, 2009
@A.A.Se poate sa ai dreptate, nu te contrazic dar eu sunt împărţit intre alţi doi candidaţi. Sufletul meu răsuna: Florinnnnnnnn Calinescuuuuuuuu Presedinteeeeeeee! Cu inima însă ţin cu ăla care o interpretează pe Leana lu’ Costel cum dracu, îl cheamă? nu suflaţi ca ştiu!! Garcea!
anonim
Posted on 25th July, 2009
Observ ca dom’ Doctor inca se mai gandeste daca la toamna sa intre sau nu de “garda”.
SingurEu
Posted on 26th July, 2009
Nu m-am uitat peste toate, ca mi-a fost lene.
Dar asta al lu’ Geoana zici ca e Youtube.
anonim
Posted on 27th July, 2009
Principele Radu = PRESEDINTE!
cronosonline
Posted on 27th July, 2009
o problema la site-ul lui hunor. Nu prea e nici macar bilingv daramite in romana. Asa ca poata sa isi puna si program si plan de campanie si toate informatiile secrete: “ui du not andarstend; (o fi murit americanu)”. Si-a pus in romana doar stirile, pai la presedentia CUI candideaza?
SingurEu
Posted on 27th July, 2009
@cronosonline: Tu chiar ai intrat pe site-ul lui Humor ala?
)))))))))
mihai
Posted on 27th August, 2009
Leave your Comment