Nu ştiu dacă aveţi timp şi chef, dar eu vă recomand din toată inima să urmăriţi în direct dezbaterea din Parlament a legii bugetului de stat pe 2009. Un spectacol fascinant. Click aici şi accesaţi din stînga transmisie în direct / şedinţă plen. Programul poate fi văzut aici.
Pe scurt, lucrurile stau cam aşa: PDL şi PSD resping pe bandă rulantă toate amendamentele la buget propuse de PNL (vreo 3000 la număr). PNL trage de timp cu prezentarea amendamentelor, pentru a lungi spectacolul, ştiind că “nota de plată” va fi trecută în dreptul coaliţiei PDL-PSD. Programul Parlamentului în aceste zile durează de la 9.00 şi pînă la 24.00. E miezul nopţii acum şi tocmai s-a luat o pauză de consultări pentru a se stabili dacă dezbaterile pot avea loc şi pe parcursul nopţii.
Deschide, închide, deschide şi închide mapa. Îşi aranjează cravata şi ochelarii. Se joacă nervos cu pixul. Apoi cade pe gânduri. Ce se întîmplă cu MiniBoc?
Emile, mă enervezi rău! Am ajuns să iau notiţe după tine…
Ce dracu’ o fi chestia asta pe care mi-a dat-o Traian să i-o pun în cafea?
Uite, vezi cît de mare e bugetul?
Cu degetul ăsta se dă click? Of, nu mai ştiu…
Nea Viorele, suntem în direct pe Realitatea. Să nu ne vadă şefu’…
Aoleu, l-a văzut… Şi i-am spus să nu stea de vorbă cu Hrebenciuc.
Tanti Elena, aveţi o scamă.
Gamaleţ, ce cauţi aici?
Băi Bazac, uite cum stă treaba! M-a rugat ăla micu să-i iau şi lui o maşină roşie. Ce ziceai? Că vrei să respingem în bloc toate amendamentele pe Sănătate?
Gata? Vă predaţi? Daţi-mi voie să vă ajut…
Sunt ministru, ce pula mea…
Cum ne-a zis? Insuportabili?
Ce bine e să stai sus. Adică deasupra.
PS. Şi da, Roberta avea din nou MAIOUL pe ea. Semn că Gamaleţ nu i l-a dat jos.
Ea este Antonella. Vă place, nu? Şi lui Mazăre îi place, că doar el a pus-o pe lista de uninominali. Şi bine a făcut-o, căci acum fata le face tuturor parlamentarilor poftă de-un Aqualand, chiar şi în afara sezonului, la Constanţa. A, am uitat să vă spun, Antonella este deputat în Parlamentul României. Nu mă credeţi? Click here. Intraţi, pentru divertisment, şi pe declaraţia ei de avere. Ca să vedeţi în ce mod a dobîndit Antonella o casă şi una bucată pământ în Constanţa. Mai multe despre istoria blondei care distrage atenţia tuturor prin Parlament, aici.
L-ati văzut vreodată pe Nicu Bănicioiu la televizor? Nu cred că l-aţi ratat dacă v-aţi uitat vreodatã la Realitatea tv sau la Antena3. De cîteva săptămîni e parcă lipit de scaunul invitaţilor. E ca crall-ul al doilea sau ca burtiera la sport: de neurmărit, prost, inutil, obositor. Vestea bună e că s-au prins şi alţii de ceea ce încerc eu să vă spun aici. Motiv pentru care lui Bănicioiu i s-a interzis să mai vorbească în numele PSD pe sticlă. Să vorbească eventual în sticlă, să-i pună dop şi să arunce mesajul în larg.
Pentru cei care nu se uită la tv, vă spun că bine faceţi. Dacă vreţi totuşi să-l vedeţi pe cel ce nu-l veţi mai vedea o vreme, aveţi în partea stîngă un search space.
Azi sunt foarte domestic. Am redecorat balconul cu materiale din Bricostore şi am produs acest delicios Kugelhopf, o specialitate alsaciană pentru un mic dejun de weekend.