Fraţilor, eu v-am spus. Să nu ziceţi că nu v-am spus. Aici (14 ianuarie) şi aici (16 ianuarie). Ei, ia ascultaţi aici ce v-a spus chiar tătucul vostru, cu guriţa lui, acum cîteva momente la TVR:
“Dacă voi ajunge la concluzia că, deşi există o majoritate foarte puternică în Parlament, îmi voi reproşa că nu voi putea fi parte a succesului acestei majorităţi sau în cazul în care criza economică îi va afecta pe români mai mult decât ar trebui să-i afecteze ca urmare a condiţiilor pe care noi le avem, sigur că analizez şi posibilitatea să nu mai candidez încă o dată. Nu te poţi duce să candidezi, după eşecul unei coaliţii pe care ai stimulat-o să existe. Ca să nu se facă speculaţii, precizez că am stimulat-o după ce altă alternativă nu mai exista. Pentru că prima opţiune a fost PNL, dar nu s-a putut. Pentru că PNL care luase 18 la sută voia să dea prim-ministru”.
…este următorul: 1. Ioana Timofte (PSD), 2. Alina Gorghiu (PNL), 3. Elena Băsescu (PDL), 4. Silvia Mihalcea (PSD), 5. Magda Bistriceanu (PSD), 6. Andreea Vass (PDL). Cam domină PSD în acest top, ale cărui detalii le puteţi citi în Caţavencu de miercuri.
Hai, fetelor, nu mai fiţi triste! Încă puţin şi gata. În cîteva zile veţi lua în primire cabinetele de secretar de stat. Şi toată lumea vă va sta la picioare. Cîteva sfaturi acum. Nu acceptaţi să vi se spună altfel decît “doamna ministru”. Schimbaţi-vă telefonul. Umflaţi-vă părul şi mai mult. Învăţaţi să daţi ochii pe spate. Exersaţi grimasele în oglindă. Obişuiţi-vă cu expresii de genul: “unde dracului e cafeaua?”, “de ce-mi lipseşte de pe birou paharul cu apă plată şi lămîie?”, “cine trebuia să-mi facă săptămîna asta programare la cosmetică?”, “unde sunt bomboanele?”.
Pentru cei care nu le ştiu pe fete: Ioana Pop (blonda), viitor secretar de stat la Relaţia cu Parlamentul, respectiv Natalia Intotero (şatena), viitor secretar de stat la MAE.
Cristian Preda, consilier prezidenţial, şi-a deschis un blog. În caz că vă place politica de manual (dacă aşa ceva ar exista), vă invit să citiţi bine!
Nu ştiu ce înseamnă pentru voi politica, dar pentru cei mai mulţi dintre români acest cuvînt are alte înţelesuri decât cele pe care i le dai tu, cititorul acestor rânduri. Pentru cei mulţi, politica vine la ei rar, foarte rar. Din patru în patru ani. Pe alte căi decît aţi crede: cu găleata.
Pentru omul de la ţară, căci despre el este vorba, ziarele sunt acele hîrtii care se pun pe masă, ca să nu se murdărească muşamaua. Şi pe care alteori le foloseşte atunci cînd împachetează ouă pentru domnu’ doctor de la oraş. Pentru el nu există nici Realitatea TV, nici Antena 3. Că, de-ar exista, n-ar mai avea cine să dea la vite ori la păsări de mîncare. Şi nici cine taie lemne ori să aducă apă de la puţ. Şi nici cine să care bălegaru’. Internet? Nu ştiu, maică, ce ie ăla. Io mai ascultam la radio, dar nu mai ie baterii. S-a scumpit şi astea. De banii ăia, mai bine iau de la privatizat pufuleţi la ăla micu’.
Pentru aceşti oameni, politica e ceva ce vine o dată la patru ani şi lasă noroi pe ştergătorul de metal de la poartă. Şi peste gard, după o strigare, o găleată. E colorată şi are ceva scris p-afară. În ea, un kil de făină, unu’ de zahăr, o sticlă cu ulei şi o brichetă. E bună politica asta.
Surse bine informate, care doresc să-şi păstreze anonimatul, au declarat în exclusivitate pentru Palatul Şuţu că într-o grădină din localitatea Fieni s-a petrecut astăzi un fapt ieşit puţin din comun. Priviţi-l!
later edit / faptul a fost remarcat, în cursul dimineţii, şi de zoso
Ce ziceţi? Sunteţi de acord să donaţi, mai cu talent, 20% din veniturile dvs. de bugetari pentru ca guvernul actual să se poată instala liniştit în cele peste 10.000 de funcţii de conducere?
Îmi este foarte limpede că ne place să trăim vremuri tulburi. Naţiune de vicleni, găsim ocolişuri şi subterfugii în orice efectuare. Lucrurile simple se transformă invariabil în treburi complicate. Şi invers, dând astfel peste cap ordinea firească a normalului.
Priviţi ce năzdrăvănii face actualul guvern! De parcă noi am mers la vot, pe 30 noiembrie, cu speranţa că 20% dintre funcţionarii publici vor fi daţi afară, iar salariile vor scădea cu 20%. Sau vrăjiţi de promisiunea că o să avem un guvern care-i va duce la infarct pe actorii, profesorii şi medicii cu venituri cumulate. Sau cu senzaţia că n-o să obosim citind ştiri despre neînţelegerile pe tema bugetului de stat. Sau, în fine, cu speranţa că o să asistăm la un nesfârşit spectacol al împărţirilor de funcţii. Cum suna sloganul PSD? Mai bine pentru mai mulţi? Pe bune, nu se vede! Dar al PDL? Ei cu ei şi noi cu voi? Mai degrabă “noi cu ei, deci noi fără voi”.
A trecut mai bine de un an de cînd mi-am cumpărat casa. E foarte aproape de birou. Atît de aproape încît nu m-am putut abţine să nu fac un calcul cu privire la cît timp am adăugat vieţii mele mutîndu-mă la câteva minute de mers cu maşina la birou. Am înmulţit cifra orelor pe care le petreceam zilnic pe vechiul drum de acasă pînă la birou cu numărul de zile petrecute în noua locuinţă, am eliminat zilele de concediu şi zilele libere, am împărţit apoi la 24 şi mi-a rezultat un număr care mie-mi pare de-a dreptul magic – 30. Trăiesc, carevasăzică, mai mult cu 30 de zile pe an.
Vorba personajului interpretat de Dorel Vişan în filmul Iacob: “Iar e bine”.
