Am descoperit recent ca am implinit 10 ani de cind sunt ziarist. Povestea a inceput la Cotidianul, pe 21 august 1997. Ciprian Ranghel (foto 4, cel din dreapta), cu care sunt coleg si acum si care lucra pe atunci la Gazeta de Sud, mi-a spus ca se fac angajari la Cotidianul. Plecase Doina Bisca de la sefia ziarului si urma sa vina Tia Serbanescu. Ioana Lupea (azi la EVZ) a fost cea care mi-a publicat primul articol (foto 2). In primele mele zile de ziarist, Ioana m-a trimis la Ministerul Transporturilor, sa ma incerce. “Trebuie sa ii iei o declaratie lui Basescu”. Mi-a dat statia de emisie-receptie Motorola (pe vremea aia nu erau celulare), o hirtie in care scria ca sunt colaborator al ziarului (evident, nu eram angajat) si cu ele am luat-o pe jos pina la minister. La Biroul de presa a fost o hohot general cind le-am zis ce vreau. Biroul era plin cu ziaristi. Asteptau de vreo 2-3 zile reactia lui Basescu, cea pe care trebuia s-o obtin eu. M-am inrosit si am iesit. Ma gindeam cum sa-i spun Ioanei, prin statie, ca nu se poate, dar n-aveam curaj.
Imi aprind o tigara si, in urmatoarele citeva secunde, Basescu iese din birou si se duce la toaleta. Intru dupa el si ii pun reportofonul sub nas.
A ris, asa cum il stim, si mi-a raspuns la intrebare. Am fost singurul care a avut declaratia. Asa am devenit ziarist la redactia de pe strada Plevnei (foto 3). Peste vreo doua saptamani a venit si Ciprian Ranghel la Cotidianul. El se ocupa de ApR, si eu de PNTCD. Pe vremea aia, la Adevarul scria Oana Iurascu (foto 4, linga Ciprian), Gabi Hizo (cel din spatele lui Nicolae Ionescu Galbeni) scria la Curentul, Bogdana Paun la Ziua, Adriana Dutulescu la National, Alina Ristea la EVZ (ultimele trei in foto 5).
Comments
Anonymous
Posted on 17th September, 2007
haha, cat de slab era hizo acum 10 ani…
VHGD
Posted on 17th September, 2007
Ce vremuri… Merci de fotografie si de amintiri. Uitasem de vremurile alea. Parca erau mai simpatice. Fotografia e facuta la Cotroceni, cred ca, in iarna dintre 97 si 98.
r.p.
Posted on 17th September, 2007
bravo, tinere!eu prima stire am scris-o la EVZ in martie 1997. nu o mai am, ca nu am avut mintea ceea de pe urma sa o pastrez dar cred ca in arhive mai exista.felicitari,oricum!
oana dobre
Posted on 17th September, 2007
OK, primii 10 au trecut, dar cunoscandu-te, cred ca mai urmeaza vreo 40…
Mihaela Berneaga
Posted on 18th September, 2007
Multi ani de-acum inainte! A fost intr-un ceas bun acum 10 ani.
cristian \uc0\u350 u\u355 u
Posted on 18th September, 2007
@vhgd > se facea presa, intr-adevar.
@ rp > esti insensibil
@ oana dobre> nu e cam mult?
@ mihaela> sarutmina!:)
Diana Tu\uc0\u351 a
Posted on 18th September, 2007
la cat mai multi! (daca asta iti doresti)
trebuie sa sarbatoresti, nu?
Anonymous
Posted on 18th September, 2007
Faptul ca au trecut 10 ani e de bine sau de rau? Ca ma uit la profetiile tale, cu Diaconescu, Ponta, Geoana si ceilalti, si vad ca nu-ti prea ies. Vad ca nu ai noroc la profetii. Sau tu esti responsabilul cu profetiile gresite?
andressa
Posted on 18th September, 2007
Scriai misto si atunci. FOarte haios ultimul citat.
La multi ani, Cristi!
Daniel Todoran-Rares
Posted on 18th September, 2007
La cat mai multi ani in presa
Eu am lucrat la Cotidianul in perioada doamnei Doina Basca si Ion Ratiu.
bogdana (paun) balmus
Posted on 18th September, 2007
Ura! Ce-mi place moda asta cu fotografiile vechi…mai ales in care apar si eu.
Doamne, ce vremuri! Ne-au cazat taranistii intr-un hotel prabusit. Pusesera o zdreanta de covor pana la etajul 1, unde era cazat dl. Ciorbea. Nu mai stiu daca mai era atunci sau nu premier. Parca da. Iar de mancat am mancat la un restaurant unde fusese o nunta. Evident, ne-au servit cu sarmale reci si snitele rancede…Vi-l mai amintiti pe Ciorbea in discoteca, dansand? Ce imagini! Fotografiile facute atunci au ramas insa bine ascunse. Pe atunci eram la Libertatea. Iar in dreapta mea era Ovidiu Wlassopol, sotul doamnei Lia Olguta Vasilescu. Mai stiti, a trebuit sa plece de la ProTV cand cu nunta, s-a spus ca nu mai poate lucra acolo pentru ca nu va mai fi impartial…
john doe
Posted on 18th September, 2007
Multi inainte!
Despre cine crezi ca vei scrie peste alti 10 ani?
oana dobre
Posted on 18th September, 2007
Nu e mult deloc!
Hellene, tomata cu scufi\uc0\u355 \u259
Posted on 18th September, 2007
Multi inainte si felicitari pentru ca faci ce iti place. Nu toti au norocul asta.
Raluca
Posted on 18th September, 2007
Felicitari!… La multi ani si in presa si in blogosfera! : )
Anonymous
Posted on 18th September, 2007
DNA a cerut aviz pentru urm\uc0\u259 rirea penal\u259 a ministrului justi\u355 iei, Tudor Chiuariu
Anonymous
Posted on 18th September, 2007
Daca ai lucrat pe zona PNTCD putem spune ca ti-ai facut cu brio datoria. Campania turbata de presa din acele vremuri, a dat rezultate. (Dezastru-Ruina-Catastrofa)
Sa’ti spun felicitari?




Leave your Comment