Intr-o saptamina incepe campania electorala. Eu, unul, nu simt asta deloc. E o plictiseala de nedescris. Sint absolut convins ca salile de votare vor fi goale pentru ca multa lume nu va afla ca pe 25 noiembrie sunt alegeri pentru Parlamentul European. Cei care vor afla, totusi, nu vor veni la vot. “N-am cu cine sa votez” – aud tot mai des. Asa cred si eu. Priviti capii de lista! Cum sa-l votezi pe Tutilus??? Mai ales ca omul are de gind sa se retraga. La fel si Gigi Becali. Sau Stolojan. Mai bine inghit stampila decit sa votez niste minciuni. Sau niste mincinosi, precum liberalul Daianu care a omis sa spuna citi spioni a cunoscut seara la cina.
Prin urmare, avem orice, numai alegeri europarlamentare nu. Nu e stare de campanie. Nu aud nici un zgomot. Nici o idee. Nimic. Mai sunt 7 zile pina la debutul campaniei si eu habar n-am DE CE ar trebui sa ma duc la vot. Si jur ca ma intereseaza. In ultimele zile am cautat sa vad ce se intimpla. Daca se aude ceva. Din tot ce-am gasit pina acum pare sa fie mai degraba vorba de alegeri pentru cel mai cretin politician care vrea sa lucreze la Bruxelles.
Iata de ce. Sloganul PLD: “Toţi pentru unul, toţi pentru Theodor Stolojan!” Sloganul PD: “Populari in Europa, democrati in Romania”. . Sloganul PSD: “Tu faci oferta”. Sloganul PRM: “Romania Mare intr-o Europa unita”. Sloganul PNL: “Promovam Romania”.
Eu am impresia ca astia isi bat joc de noi. Ce sloganuri sunt astea? Cine dracu’ le-a gindit? Care “specialisti” in comunicare? Asta e tot ce-au putut scoate? Niste sloganuri? Si, in fine, niste oferte (precum e cea de la PSD) pe care si Geoana ar adormi daca le-ar citi?…




Leave your Comment