- Mircea Geoană, putin mai devreme, la Galati: “Europarlamentarele sunt o trambulină pentru revenirea PSD la guvernare“. Ha-ha-ha-ha-ha-ha-ha! E haios rau, nu?

- Daca n-ati citit pina acum declaratia lui Cioroianu: “Eram ieri pe drumul dintre Alexandria şi Cairo, la sfârşitul vizitei, îmi veneau ştirile din ţară, din păcate pe SMS, nu puteam fi prins pe telefonul mobil, vă daţi seama, prin deşert…şi mă gândeam dacă nu cumva puteam cumpăra un teren în deşertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe cei care..astfel de oameni ne fac de râs“. Stie cineva daca Cioroianu si-a lasat intre timp o mustacioară?

- Liderul PSD Suceava ne transmite ca sâmbătă, în oraşul Dolhasca, o educatoare a scos copii de grădiniţă, aflaţi o parte dintre ei în sistem maternal, să aştepte în frig o delegaţie a PLD care participa la o acţiune electorală. Probabil ca pustii o asteptau pe Raluca Turcan, vicepresedinte PLD si mamica de vreo luna.

Comments

Monica
Posted on 6th November, 2007

Escuzaţi că intervin, înseamnă că toţi avem mustăcioara aceea, sau trebuie să-mi fac programare la ză biutişăn? Cioro a zis cam ce am spune şi noi şi, fraier din fire, a mai şi retractat. Eu aj vrea să ştiu dacă s-a ocupat careva de scuze faţă de Egipt. Adică ei mai de din amonte de Cairo cu ce a greşitără, să ni-i ţie ei pe tâlhari, răi şi fameni?

Gerilla
Posted on 7th November, 2007

@monica
Nu ie fameni, ca mai si violeaza.

Monica
Posted on 7th November, 2007

:)
Romulus( fara Remus) n-a violat!

Leave your Comment