Cum spuneam, meseria de reporter e pe cale de dispariţie. Nu mai suportă nimeni să caute, să cerceteze, să dezvăluie, să scoată la iveală, să investigheze, să analizeze, să sondeze, să privească cu atenţie. Şi apoi să scrie. Adică să informeze. Redacţiile sunt tot mai goale de reporteri. Şi tot mai pline de senior editori. Cu mici excepţii, casetele redacţionale sunt încărcate până la refuz cu senior editori.

Senior editor este ultima modă în materie de jurnalism. Toată lumea vrea să fie senior editor. Adică să fie jurnalist fără să mai scrie, fără să mai informeze.

Bănuiesc că n-aţi întâlnit niciodată un senior editor, astfel că nu ştiţi cum arată el. Păi, să vă explic. Aveţi puţine şanse să admiraţi un senior editor în carne şi oase. Senior editorul nu iese niciodată pe teren. În foarte rarele cazuri când el aduce o informaţie în redacţie, aceasta vine prin intermediul telefonului mobil. Senior editorii nu verifică niciodată informaţiile. Ei ŞTIU, ei n-au nevoie de confirmări. Sursa lor face cât trei surse, întotdeauna. Atunci când se întîmplă să scrie, senior editorul scrie musai comentarii, editoriale. Niciodată ştiri. Ştirile sunt scrise de cretini, care nu înţeleg nimic, dar pe care nu-i dă nimeni afară din redacţii pe motiv că ziarul trebuie să-l scrie totuşi cineva. Senior editorii înţeleg întotdeauna mult mai bine decît oricine altcineva ce se petrece şi foarte adesea îi auzi spunînd că “asta nu e ştire“. Infatuaţi până la lacrimi, senior editorii se laudă întotdeauna între ei: “Foarte interesantă analiza ta de azi”. “Da, mersi, dar şi tu ieri….“.

Observ că, mai nou, au apărut şi diviziuni ale “meseriei” de senior editor: senior reporter şi web senior editor. N-am înţeles încă ce fac ei în viaţa asta, dar să le fie de bine, ce să zic?…

Comments

Cristian Pătrăşconiu » Blog Archive » Surpriza!!!!!!!!!!!!!
Posted on 25th August, 2008

[...] Cititi ultima postare de pe blogul lui Cristi Sutu. Aici! RSS 2.0 | [...]

Thor
Posted on 25th August, 2008

Mi-a placur ce ai scris azi . Te-ai certata cumva cu Pavelica Lucescul ? :evil:

Cit despre faptul ca (virgula) cam dispar reporterii de teren iar stirile se fac si acum de la birou (sau mai ales de acolo), intreab-o pe prietena matale , Dutuleasca ,cum devine treaba … ca era o vreme in care era cea mai buna la “teren” .. si talica cu aparatura , linga ea , recunosc .
Ce sa faci Sutule , imbatrinesc oamenii si au rate de platit la vilele din Pipera !

Vorba lui Costi Ionitza :”Nu putem avea pretentia ca toata lumea sa asculte numai Schopenhauer”… este ???? :roll: :P

Thor
Posted on 25th August, 2008

Au , ar vrea Dutuleasca vila in Pipera .. :) _ era o figura de stil , doar ! Nici macar despre Dragoteasca nu era vorba , na ! :lol:

maria
Posted on 25th August, 2008

cristi ai dreptate. da tie iti place terenu sau ma insel?

sutu
Posted on 25th August, 2008

da, maria, “terenu” de tenis. http://www.intelegi?.ro

FuckYouTovarasi.blogspot.com
Posted on 25th August, 2008

Eu inteleg cel mai bine treaba asta.
Cand eram copil si eram intrebat ce-o sa ma fac cand oi fi mare spuneam cu evlavie: SENIOR EDITOR ! :P

FuckYouTovarasi.blogspot.com
Posted on 25th August, 2008

Mama mia, ce ma zenerveaza doi seniori d-astia care apar la Realitatea -> Iosif Boda si Pavel Lucescu !
Iar m-am enervat ! :(

Monica
Posted on 25th August, 2008

as vrea sa spun ceva in apararea lor, dar nu pot:)si totusi, am si eu un suflet:)

alin corban
Posted on 25th August, 2008

Cea mai mare densitate de seniori editori pe cap de angajat intr-o redactie cred ca e la “Cotidianul”. Badea, tipul ala pe care-l injurati voi, le zice “deontologi” (stiu, cuvintul nu exista in lb.romana, dar a fost creat special ca sa-i denumeasca pe ei).
Textele lor sint niste mistocareli (incarcate cu metafore), in care, invariabil, il injura pe Tariceanu si il ridica in slavi pe Basescu. Ca sa nu zic ca il saruta-n cur. Si o fac cu multa rivna si spor. Nu stiu de ce simt ei nevoia sa pupe zilnic, acolo, probabil ca asa e bine , asa e frumos, si-o fi si sanatos. Tu nu i-ai intrebat?
Eu nu-i mai citesc pe seniori pt ca ma plictisesc. Aceleasi opinii, aceleasi metafore, aceleasi mistouri, doar ordinea cuvintelor difera. E ca si cum as asculta aceeasi placa stricata la un patefon vechi, care nu se mai opreste…

Ironistul
Posted on 25th August, 2008

uneori chiar scrii bine. de ce nu te faci senior editor?

Iulian
Posted on 25th August, 2008

“Senior editorii nu verifică niciodată informaţiile”

Adica badin nu verifica ? LOL

oofff

sutu
Posted on 25th August, 2008

arthur ironic > tu mergi cu turma?

Ironistul
Posted on 25th August, 2008

si eu am o inclinatie spre comentariu (dar macar am studiat filosofia la facultate, e explicabil), dar cand citesc ziarele as prefera sa gasesc stiri. daca tot ai scris despre o maladie a presei (mai grava chiar decat o prezinti tu), iti propun sa continui si sa scrii despre stirile pe surse si despre obsesia surselor la jurnalisti.

adriana
Posted on 25th August, 2008

Sutu, transmite-i lui Thor din Partea Dutuleascai multa … stima. Si informeaza-l ca nici eu si nici tu nu avem vile in Pipera si nici nu am vrea. Adica eu nu as vrea. Eu as vrea o vila in Primaverii. Ca sa stie si el ce vorbeste.

nenea
Posted on 25th August, 2008

foarte interesantă analiza ta de azi :)

M@riansky
Posted on 25th August, 2008

Dar Proteveul o fi având senior editori? Că altfel au destui cretini care să scrie Ştirile de la ora 5 :mrgreen:

Lilick
Posted on 25th August, 2008

“Junior editor” exista? Sau se sare direct la..seniori? :lol:

Cristi
Posted on 25th August, 2008

Bravos, Sutule! Gand la gand cu bucurie! Nici nu zici ca lucrezi la Cotidianul, cu “fetzele” lui de pe sticla.
Unii dintre seniorii lu’ Peste n-au nici in clin nici in maneca cu meseria de ziarist si populeaza studiorile IRealitatii si Antenelor!Sunt platiti dupa cum o zic mai bine pe placul patronilor (de presa sau politici). Altii sunt papagali luati de val si nici nu o sa isi faca vila in Pipera. Vreo cativa chiar imi provoaca greata ca ii stiu de mai demult. Dar si sunt cativa ziaristi care comenteaza OK.
Asta e subiect de dezbatere pt. presa!
P.S. Apropo, Badea NU e ziarist. Ne uraste fratilor!

romaximusro
Posted on 25th August, 2008

gee…parca am citit descrierea lui Sever, Pora, Avramescu, TRU. :-)

ziaristii astia de “tip nou” sunt precum spp-ul cu sri-ul; cand primii au vrut sa le sufle afacerea batranilor, s-o puna si ei de-o vila, de-un cont, de-un viitor luminos, chiar cu pretul un pupincurism gretos palmat bineinteles sub flamura anticoruptiei si a deontologiei, s-au trezit aparand prin presa in preajma Pastelui. :-)
exista si filmari ? ca la aia existau, chiar daca n-au aparut in public…

si apropo de turma; e bine sa faci pipi contra vantului la inceput, adica prin 2005-2006. astfel ai si coloana vertebrala si…restul. acum e taziu, trebuie asteptat 4 ani…naspa, aveti grija la ce credite va bagati. ;-)

maria
Posted on 25th August, 2008

da, cristi inteleg.:)

intrebare
Posted on 25th August, 2008

Cam suparat pe viata in seara asta. Dar expui lucrurile doar dintr-un unghi, si tu stii bine asta. Ca lumea-i plina de pseudo-seniori editori sunt de acord cu asta, dar ca ei (cei reali sa zicem) ar fi nefolositori, nu prea-i in regula cu afirmatia. Pana la urma rolul presei scrise este sa comenteze informatia. De informat informeaza audio-vizualul.
ca respectivele comentarii sunt cam partinitoare… “la comanda”, pentru asta trebuie sa multumim din inima mogulilor. Dar, deee…asta-i situatiunea si toata lumea trebuie sa traiasca.
In privinta reporterilor dupa care suspini si munca lor de documentare…la ce e buna zbaterea, cand dezvaluirile vin pe surse direct de la patron? Ca sa nu mai vorbim de situatia (frecventa)in care ancheta de teren iti moare in buzunar, pe motiv ca nu stiu cine a sunat pe nu stiu cine si se considera inoportun momentul…sau…sau…
Dar amanunte de genul acesta le stii bine si singur

Thor
Posted on 26th August, 2008

Adriano, eram sigur ca nu-ti dai seama , din prima, ca nu esti tu aia cu vila … d-aia am si postat revenirea aia … da` tot n-ai intzeles ….nici din a doua …. ma mir , te stiam mai …. altfel !

Da` te iert… ca si tu folosesti , vad, puncte-puncte , ca mine …

Mersic de …. stima ta …. si , vezi , ca asa se scrie corect : “Ca sa stie si el DESPRE ce vorbeste ” … eu pot sa scriu gresit , ca nu-s ziarist , ca tine . Tu , nu ! Cu ….. stima !
eheeeee ………..

Mihnea P. P.
Posted on 26th August, 2008

Daca te uiti prin casetele tehnice ale anumitor publicatii o sa vezi ca astfel de pozitii sunt ocupate si de insi care n-au nici macar 30 de ani impliniti. Or, in America spre exemplu, o astfel de “functie” este destinata ziaristilor cu vechime, care sunt in pragul retragerii.

Unde pleaca reporterii cand dispar? « zgurapresei
Posted on 26th August, 2008

[...] Unde pleaca reporterii cand dispar? Bănuiesc că n-aţi întâlnit niciodată un senior editor, astfel că nu ştiţi cum arată el. Păi, să vă explic. Aveţi puţine şanse să admiraţi un senior editor în carne şi oase. Senior editorul nu iese niciodată pe teren. În foarte rarele cazuri când el aduce o informaţie în redacţie, aceasta vine prin intermediul telefonului mobil. Senior editorii nu verifică niciodată informaţiile. Ei ŞTIU, ei n-au nevoie de confirmări. Sursa lor face cât trei surse, întotdeauna. Atunci când se întîmplă să scrie, senior editorul scrie musai comentarii, editoriale. Niciodată ştiri. Ştirile sunt scrise de cretini, care nu înţeleg nimic, dar pe care nu-i dă nimeni afară din redacţii pe motiv că ziarul trebuie să-l scrie totuşi cineva. Senior editorii înţeleg întotdeauna mult mai bine decît oricine altcineva ce se petrece şi foarte adesea îi auzi spunînd că “asta nu e ştire“. Infatuaţi până la lacrimi, senior editorii se laudă întotdeauna între ei: “Foarte interesantă analiza ta de azi”. “Da, mersi, dar şi tu ieri….“. (Sutu) [...]

marius
Posted on 26th August, 2008

ma intreb ce vor inventa dupa boala cu “senior editorul”… orice numai sefi sa fie :)

valentin
Posted on 27th August, 2008

cam asa e cu seniorii astia. uniiopoate si-ar merita titlul daca lu l-ar fi manjit cu rahat ailalti, iar ailalti sunt multi, fratioare. dar, stimabile Sutu, nici cu multimea de tampiti care pozeaza in reporteri de teren si au umplut, in special, televiziunile, nu mi-e rusine … Eu zgarii in provincie si sunt socat de cati “reporteri” – ghilimelele nu-s gratuite, isi fac stirile la telefon (adica ii suna pe aia putini care mai ies pe teren), internet sau pur si simplu fura din alte ziare, televiziuni si radiouri.
Pe de alta parte, te rog sa fii corect. Piata evolueaza catre o cerere de opinie. Stirile au fost “confiscate de televiziuni. E un soi de blogareala extinsa in ziare. Doar ca, in goana dupa completare a ofertei de opinii, se apelea la Seniori editori trompete, Seniori editori neica nimeni si alte categorii de Seniori editori care ar putea scrie mai eficient pe sulurile de hartie igienica. Am economisi un tempo din ciclul de productie. Parerea mea de provincial sadea …

Tiberiu
Posted on 27th August, 2008

Buna observatie. Mi-ai dat si o idee :) . Merci.

Zuzu
Posted on 27th August, 2008

N-o fi, oare, trendul asta doar in Bucuresti? Nu stiu, zic…
Eu am intalnit 2 seniori editori din Cluj care chiar fac munca de teren si inca bine…

BlogMeAway
Posted on 28th August, 2008

Superb! Punct!

sutu
Posted on 28th August, 2008

mersi, bogdan:)

Ziaristul in grad de mare senior - BlogMeAway PunctRo
Posted on 28th August, 2008

[...] Senior editor este ultima modă în materie de jurnalism. Toată lumea vrea să fie senior editor. A… [...]

juliana
Posted on 30th October, 2008

Prin 2004, intr-o redactie a unui cotidian cu bulina, dorinta de creare de locuri de sefi dusese la o situatie care arata cam asa: un departament (politic, economic, eveniment, nu conteaza) avea un editor sef, un sef de sectie si un redactor-sef adjunct care raspundea de sectia respectiva. Aveai deci trei sefi directi. Si se intampla ca, in perioada concediilor, sa te trezesti ca ai in departament vreo 2-3 oameni dar cu toti trei sefii peste care mai comanda si seful de numar si redactorul sef si uneori si directorul.
Frumos, nu?

Leave your Comment