Azi am făcut o greşeală. Şi mă gîndesc că, dacă o s-o recunosc, îmi va fi iertată. Se făcea că eram pe Calea Dorobanţilor, la nr. 159, imediat după Liceul Caragiale. Opresc maşina şi arunc o privire. Mare greşeală, vă spun. Ştiam, vag, că nu e bine ce fac, dar ispita, sîmbăta, e întotdeauna mai puternică. Ies din maşină şi deschid uşa de sticlă. Privesc înauntru, iar ochii iau forma obiectelor mici şi colorate din faţa mea. Din acest moment, nu-mi aduc aminte mai nimic. Decît că mă aud spunînd, nu ştiu cum, nu ştiu de ce: “Două din alea, patru din alea, şase din alea…” M-am trezit afară, ceva mai tîrziu, cu o plasă în mîna stîngă, respectiv cu un card şi o chitanţă în mîna dreaptă. Ce-am făcut? Mă uit în plasă, mai multe cutii. Frumoase. Şi pliiiiiiiiiiine. Le deschid pe rând şi…. Stop! Nu mai zic nimic. Trebuie să le încercaţi şi voi! Sunt cele mai bune bomboane şi prăjituri pe care le-am mîncat vreodată. Ispita nu trebuie învinsă!