CÎNTEC

M-a uitat Dumnezeu, gîndindu-ma
pîna cînd gîndul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-ma
pîna cînd nevazutul
mi-a devenit vazut.
Stau ca si cum cineva
ar trebui sa-si aduca aminte de mine
si-ntre timp, ros de aer si nins
mi se stinge lumina-n oricine.

Da, imi amintesc. Din pardalnica de memorie, la foc automat:

Mi’am dus mana la spranceana, la tampla si la barbie
Dar mana nu le mai stie
Si aluneca’n nestire
Pe’un desert in stralucire
Peste care trece’alene
O leoaica aramie
Cu miscarile viclene
Inc’o vreme, si’nc’o vreme.

Dumnezeu sa’l odihneasca…

“uite-asa ramanem orbi” !

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Gând 2

Vreau să vă spun un lucru, cu riscul
de a mă repeta: eu nu prea cred că
există poeţi, cred că există poezie.

Totuşi, eu am văzut un om plângând
în timp ce râdea…
Totuşi, eu am văzut o piatră
în timp ce era…

Bravo! In lumea asta informatizata, politizata, manelizata, care ne transforma in roboti, esti un ciudat daca simti nevoia sa citesti un vers. Unii, tot mai putini, avem nevoie de poezie, de muzica, de arta in general, vrem sa ne umplem si spiritul, nu numai burta.