La salina de la Slănic Prahova ajungi uşor dacă ai mai vizitat-o cu diriginta. Eu am ratat excursia cu pricina, probabil că eram răcit în ziua în care colegii mei aveau să se urce în autocarul cu pionieri. Aşa se face că, 20 şi ceva de ani mai tîrziu, am ajuns cu greu. Şi cu nervi. În lipsa oricărui indicator, a trebuit să scot capul pe geam şi să întreb cîţiva slăniceni încotro s-o iau. Încă trei minute de mers înainte, apoi se face, pe dreapta, un podeţ peste gîrlă. Acolo e.

Acolo era. Şi chiar putea fi văzută de cum treceai gîrla, dacă un întreprinzător local n-ar fi ridicat un depozit cu materiale de construcţii. N-ai de ales. Ocoleşti – prin dreapta sau prin stînga, e acelaşi lucru – şi ajungi în faţa unei clădiri ce aduce a biserică: Complexul Minier Unirea. Dacă e sîmbătă, e coadă mare. Iarăşi n-ai de ales. Stai. Vreo oră. Numeri de pe tarabe toate perucile chinezeşti pentru copile Barbie-disperate. Numeri şi săbiile fosforescente. Apoi îţi laşi rînd la coadă şi-ţi iei o îngheţată. Sau o bere. Se înaintează greu, dar abia cînd ajungi în faţă înţelegi de ce: Anunţ. În lift au acces maxim 10 persoane. Conducerea. Intrarea e plină cu afişe similare printate pe A4. Eşti avertizat, spre exemplu, că jos sunt 13 grade şi că trebuie să te îmbraci corespunzător. Ah, ce-mi place cuvîntul ăsta, corespunzător. Dar afişul meu favorit spune aşa: Vă rugăm să folosiţi toaletele din mină doar în caz de maximă necesitate. Hm… Aş vrea să informez pe această cale Conducerea că maxima mea necesitate n-a venit.

Mi-a venit însă, după vreo oră de aşteptare, rîndul să intru în liftul care te duce 208 metri sub pămînt. Senzaţia e tare. Pentru că uşa liftului arată aşa, iar distanţa dintre lift şi peretele de sare e de numai cîţiva centimetri. Motiv pentru care zdruncinăturile sunt puternice. Te gîndeşti însă că liftul merge în felul ăsta de vreo 50 de ani şi te linişteşti. N-o pica chiar acum. Şi dacă pică, asta e. Tot mori într-o zi.

Liftul ajunge cu bine şi răsufli uşurat. Apoi inspiri. Eh, aici vroiam să ajung. La aerul de salină pe care-l inspiri. E minunat. Şi merită tot efortul celor 98 de km plus ora de la coadă. Cînd inspiri a doua oară, mai puternic, vezi pe tavanul foarte înalt al salinei steaua comunistă cu secera şi ciocanul. Scrie şi ceva cu “clasa muncitoare”, dar pentru că lumina e slabă, foarte slabă, nu distingi mai mult. Apoi te plimbi. Ajungi la statuile pe care le vezi în toate vederile cu salina de la Slănic. Decebal şi Traian, sculptaţi în drob de sare, luminaţi vag de nişte becuri incandescente. După părerea mea, 40W. Instalaţia de iluminare poate fi dusă oricînd la muzeul fabricii de becuri din Fieni. Ceva mai multă lumină găseşti la galeria cu buticuri, acolo unde se vînd cele mai inutile lucruri pe care mintea umană le-a conceput vreodată. Inclusiv peruci. Vă reamintesc, suntem într-o mină de sare, deschisă în perioada interbelică. Pentru cei care au cumpărat vreodată peruci din salină, perioada interbelică reprezintă intervalul de 21 de ani între cele două Razboaie Mondiale (1918-1939). Secţiunea buticuri conţine şi vestigiile unui tarabe în care se vindeau, pînă în criza financiară mondială, diverse articole vestimentare.

Puţin mai încolo e Sanatoriul. Un aşezamînt cu paturi şi cu cearceafuri care au fost cîndva albe, toate pictate de către un artist anonim al poporului. La cerere, Sanatoriul îţi oferă o patură, prilej cu care poţi trage un pui de somn sau, mai bine, o poţi ascunde pentru cîteva minute pe femeia cu care ai coborît în lumea lui Hades. Undeva, în apropierea Sanatoriului, nişte şmecheri îţi închiriază cîteva triciclete mişto. 9 lei sfertul de oră. La o adică, poţi bea şi nişte lichide toxice, o Fanta, o Coca-Cola, din-astea. Dar mai bine nu, că-ţi vine maxima necesitate.

Un bilet de intrare în salină costă 14 lei. Plus 6 lei, ca să poţi face fotografii. Din calculele mele, numai astăzi s-au strâns lejer peste 100 de milioane de lei vechi.

PS. Elena Udrea, salina de la Slănic poate să fie un obiectiv turistic senzaţional. Totul e să ai puţină imaginaţie. Şi să-l rogi pe Băsescu să-i ordine lui Boc demiterea în şuturi a şefilor de la Societatea Naţională a Sării. Că ne fac de căcat. Rău de tot.