Iniţial, trebuia să ţină un discurs la primărie. Apoi s-a răzgândit. Sondajele îl dau cu doar cîteva procente în intenţia de vot. Dar la capitolul încredere stă foarte bine. Dacă va candida, calculele adversarilor se vor complica.
Doamnelor şi domnilor, pentru dumneavoastră, ras şi frezat, în camaşă nouă şi cravată violet, primarul Sorin Oprescu! Cu cearcăne.
Comments
gogu
Posted on 26th July, 2009
da, cu aceeasi cravata din posterele de campanie locala.
candideaza? si cu dosarele lui mircea oprescu, fiul, ce face? le vrea pe piata? sau ii vrea cu merturii pe la DNA pe toti cei care au cotizat in campanie si dupa? apropo, de ce nu verifica nimeni cat a cheltuit si cat a declarat, oficial, in monitorul oficial?
Marius Mina
Posted on 26th July, 2009
The land of choice, cui ii tremura fundul in situatia de fata?
Codrin Scutaru
Posted on 26th July, 2009
Mai am nevoie de timp inseamna ca se baga. Omul asteapta toamna ca sa faca ce-a facut si Base. Intrebarea e daca poate ajunge in turul 2. Pana acum nu l-au luat in calcule decat in culise. Acum poate convinge la Dabuleni, Suceava, Neamt si Arad sau altele? Vrea doctorul sa fie presedinte sau va fi sigur in 2012 Pe de alta partechiar daca si-o ia acum, se baga si-n 2012 asa cum ne-a obisnuit…
Mirandolina
Posted on 26th July, 2009
Hai, mai, iar zici de discursul acela? Da’ nu mi-ai raspuns daca l-ai gasit pe jos sau in cosul de gunoi din biroul sau:)
Mihail
Posted on 27th July, 2009
Oprescu crede ca merge pe urmele lui Basescu, Primar general si apoi presedinte.Basescu a fost insa vreo 4 ani primar general, si a candidat cand Iliescu nu mai avea acest drept.Lumea voia in 2004 altceva , voia sa acape de comunisti ca Iliescu si Nastase.Independentul, de stanga, Orescu sa nu uite ca are mai multe probleme.Abia a castigat primaria si nu facut nimic, si mai este si Geoana care nu va permite acest lucru.Fara un partid in spate Oprescu nu are nici o sansa reala.Este mai cunoscut in Bucuresti.In provincie in mediul rural cine il stie??? Toate sondajele au o mare problema , sunt realizate in capitala.Daca va candida nu va intra nici macar in turul doi.Eu spun ca nu o va face acum, poate peste alti 5 ani.
DAN BORCEA
Posted on 27th July, 2009
O MANA DE AJUTOR PENTRU CRIN ANTONESCU
Uimire.
Ieri total intamplator am descoperit un blog paralel care imi poarta numele .Un penelist sacelean care ma” iubeste ” deja ma si vedea primar al localitatii si incepu-se a ma” lauda”.Ce nu stie respectivu’ este ca n-a aflat cati bani mi-a cerut Cancescu pentru a ocupa pozitia de candidat din partea PNL .Cert este ca numai la doua zile de la anuntarea demisiei mele am primit amenintari pe plan local si nu numai, acum le va fii si mai usor sa ma desfiinteze pentru ca mi-am permis sa spun adevarul despre situatia in care m-a bagat batranelul de la Consiliul Judetean .Oricum un fir de par daca-mi va fi atins ii va manca puscaria .
Astept explicatii si dezmintirea articolului de la Adrian Maxim daca mai poate sa-si aduca aminte ce a vorbit cu mine referitor la publicarea anuntului pentru candidatura 2012.
Voi fi nevoit sa dau cartile pe fata in caz contrar adica le voi aduce aminte (inregistrari)cum au stat lucrurile .In ceea ce-l priveste pe izolatorul de blocuri Dragos Craciun,Ungureanu Vasile omu’ insarcinat cu inchiderea blogului meu,creierul afacerilor ilicite si asfaltatorul fara licitatii de Sacele si directorul cramei “La Maxim in Ograda “,toti sunt mancatori de bani publici din mana sefului .
Daca stiam ce tiganie este in acest partid ,daca stiam ca A.Cancescu se va folosi de mine mintindu-ma frumos si pe cealalta parte va asmute cainii penelisti impotriva mea fara ca eu sa am dreptul la replica,nu ma bagam in troaca lor .Ce am constatat eu pe parcursul acestor luni m-a lasat cu gura cascata.
Asta nu inseamna ca voi abandona clasa politica ,imi place ceea ce fac pentru ca pe parcursul a acestor ani am invatat si lucruri pozitive iar ce mi s-a intamplat a fost ca am avut incredere in c’ancescu.
EU NU FAC COMPROMISURI !
roxana
Posted on 27th July, 2009
Tineti-va bebelusii aproape,nu cumva sa semneze iar pe listele de sustinere ale lui Oprescu!
andaa
Posted on 27th July, 2009
Peste 2 saptamani va mai veni cu o lovitura de imagine.
Exact cum spui, anuntarea candidaturii va provoca fiori multor candidati. Sorin Oprescu poate decide presedintele.
SingurEu
Posted on 27th July, 2009
Mi-a placut despre el si l-am votat la alegerile pt Primarie. Dar, daca va ajunge Presedinte la toamna, Doctorul se va dovedi sa fie tot un fel de Traian Basescu.
Uitati-va ca-n timpul mandatului nu s-a grabit sa fie activ decat la facut carnati, tort, chec si alte povesti de genul asta. Nu seamana un pic cu dans cu dat cu palma de podea si ciocnit paharele de l’eau de vie? Plus ca increderea in el, care va creste exponential cu viitoarele succese, il va vicia si mai tare. Ca pe Primul Marinar al Tarii. Eu stiam ca puterea ii corupe pe cei mai multi dintre oameni. Iar Doctorul nu s-a dovedit cu nimic mai presus decat cei mai multi dintre oameni.
Parerea mea!
lol's
Posted on 27th July, 2009
Am zbârcit. Sa vezi drăcia dracului, şarpele cu pene zboară nu este zi nasoala, daca nu azi mâine. Treaba lui eu votez tot cum am stabilit in cazul Gusa din postarea anterioara !!
CIRSTEA FLORIN
Posted on 27th July, 2009
Mihail, te contrazic.Dr. Oprescu este singurul, care poate , care poate sa-l bata pe Super Base.Cum poti zice ca nu a facut nimic?Parcurile le-a refacut de la zero si acu arata boboc.Cantinele pt saraci s-au inmultit si au hrana mult mai consistenta fat de era Base, si chiar Videanu.Pistele pt biciclisti arata bestial si nu sa multumit numai sa vada cum arata , dar ca un adevarat idil, sa deplasat, si-a cum parat o bicicleta si le-a testat personal. Exemplele pot continua.
Chiar daca comentariul meu nu va fi publicat , nu mai informa aiure opinia publica, pt ca din cauza ta si a altora ca tine tara este prapastie, pt ca unu vb aiurea si restul il cred. Ca la romini, in turma.
vasilica
Posted on 27th July, 2009
Vazui cuvantu’ fata de care am o mare nelamurire.
Ce inseamna capitolul incredere ?
Ma intreaba unu pe strada daca am incredere in Oprescu ? Incredere ca ? Daca-l imprumut cu niste bani ii returneaza la data promisa, incredre sa-l imprumut masina 3 ore ?
Incredere ca va face ceea ce promite ? Exista vreun politician in romania sa aiba mai mult de 5% la chestia asta ?
DMS
Posted on 28th July, 2009
Eu nu pot sa ii mai inteleg pe astia…
“Plec, sau nu ?”
Nu am nimic personal cu Oprescu, dar strategiile astea copiate sunt deja prea multe.




Leave your Comment