de Cristina Bazavan

“Tre sa scriu p sutu.ro alegeti: fotografi faimosi p care i-am intilnit, ceva f intim cu dl Rebengiuc or c cauta regizorul lui Monk in bucu?”

Am pus asta pe Twitter si Facebook, iar voturile au fost in favoarea dlui Rebengiuc la distanta f mare de restul:)

*

Am un crash pentru domnul Rebengiuc. O dragoste calda care n-are decit in mica parte legatura cu actoria.

Aseara am fost la TNB sa vad prima dintre premierele stagiunii, Toti fiii mei de Arthur Miller, in regia lui Ion Caramitru cu domnul Rebengiuc in rolul principal.

Si am retrait caldura aia pe care o simti pe dinauntru cind te gindesti la un om bun.

*

In septembrie anul trecut pentru un proiect la Tabu am refacut o secventa din Morometii, cu Victor Rebengiuc si Luminita Gheorghiu. I-am dus in Muzeul Satului, i-am imbracat in haine populare si i-am asezat pe prispa unei case oltenesti in asteptarea apusului. Aveam nevoie de o anumita lumina in fotografii.

Cit asteptam la cadru, Dl Rebengiuc ne-a povestit cum era pe vremea aceea la filmare (“asta am filmat-o dimineata, la 5, nu la apus ca acum”), cum nu s-a machiat niciodata (“Doar la Padurea Spinzuratilor mi-au ridicat nasul cu putin tul sa ma faca mai frumos”), de ce ii ajuta pe toti studentii la filmele lor de an (“Daca nu-i ajutam noi care stim meserie, cum o sa invete mai usor?”)

Era cald si modest, nu ar fi povestit nimic daca nu-l iscodeam noi, si ii simteam virsta in gesturile molcome cu care se ridica si se aseza pe prispa. Cind am terminat de fotografiat, am mers in partea administrativa a muzeului pentru ca protagonistii sa revina la hainele obisnuite.

Eram intr-un hol rotund care facea legatura intre culoarele cu birouri. Obisnuit cu turneele si filmarile in locuri diverse, dl Rebengiuc si-a luat pantalonii de strada, a facut un paravan cu usa holului si inceput sa se schimbe, in timp ce vorbea cu mine.

Eram incurcata de intimitatea aparuta, desi stiam ca pentru actori spatiul intim are alte limite cind esti la munca. Trebuia insa sa fiu o gazda buna, asa ca am ales sa ma uit pe fereastra si sa povestim mai departe.

Doar ca s-a auzit un zgomot ca si cum ar fi cazut ceva. Cazusera niste banuti din buzunarul pantalonilor, iar maestrul s-a aplecat sa-i ridice inainte de a se imbraca. Din instinct m-am intors sa vad ce se intimpla si-am vazut toti cei 75 de ani ai dlui Rebengiuc; maestrul era cu pantalonii in mina, controlindu-le buzunarele, intr-un sort negru.

Slab, fragil, delicat, cu muschii subtiri dar inca fermi, dl Rebengiuc intr-un sort negru. A zimbit si a inceput sa se imbrace. Si imaginea aceasta, incredibil de intima, o port cu mine de cite ori ma gindesc la dl Rebengiuc.

*

Intre timp Dl Rebengiuc a implinit 76 de ani, a mai luat un premiu UNITER si si-a facut cont de Facebook; posteaza fotografii din vacante sau de la intruniri cu actori, comenteaza intimplarile prietenilor.