de Monica Micu

Nici nu-mi trece prin cap ca ati considera viata politica din Romania cea mai lovita de bube, mucegaiuri si noroi. Zau daca va suspectam ca v-ati teme ca, in ritmul asta, vine sfarsitul lumii! Si cu atat mai putin am impresia ca nu stiti prin ce trec alte popoare.

Haideti, pentru cateva minutele, in Mexic, ca tot e sarbatoare nationala astazi. Va fi un voiaj usor, caci prezentul marii republici din care va scriu seamana binisor cu ce traiti domniile voastre in mioriticele plaiuri. De aceea, de altfel, nu mi-a fost deloc greu sa ma acomodez, in timp ce multi vest-europeni traiesc soc dupa soc atunci cand se intalnesc cu realitatea mexicana. De mult nu mai auzisem un politist care sa-mi ceara literalmente banuti, chit ca ma banuia ca in tara mea folosesc ruble si tot demult nu m-am mai auzit punand la punct un politist.

Dar mai departe voiam sa va invit, cu ajutorul unei anecdote: in Mexicul de acum aproape 150 de ani. Atunci cand, pentru unsprezece ori la rand, e drept ca nu cu mandate de cate 4-5-6 ani, presedinte a fost vajnicul general Antonio Lopez de Santa Anna. Biografia lui trebuie ca se afla si pe Wikipedia, doar prezenta dumnealui in fruntea Mexicului independent nu are cum sa fie data uitarii. si, pentru ca paralele se pot face oricand intre politica din Romania si Mexic, sa va spun doar ca Santa Anna a fost un tip foarte loial lui insusi, altfel nu-mi explic usurinta cu care trecea dintr-un partid intr-altul. Tarii, cu siguranta, i-a dedicat multi ani din viata sa: a pierdut batalii, razboaie si chiar o parte din teritoriu si, cel mai rau, o afacere care ar fi putut aduce multe Mexicului.

In 1836, dupa dezastruosul razboi din Texas, generalul Santa Anna a cazut prizonier. Facuse o prostie cat el de mare: dupa victoria de la Alamo, trupele sale au inaintat spre nord, iar el a hotarat ca, inainte de atacul decisiv, sa maie peste noapte la opt sute de metri de dusman. Ce om curajos! Dar si ce obosit! Pleoapele i-au cazut grele de prea multa osteneala iar, cand s-a trezit, Texasul era deja pierdut. Revolutionarii inamici l-au luat prizonier, i-au pus in fata un tratat pe care Santa Anna l-a semnat fara sa stea prea mult pe ganduri (e banuit ca buzunarele i s-au ingreunat peste masura, dupa acea semnatura), a recunoscut independenta Texasului care in zece ani se alipea deja Statelor Unite ale Americii. Grea istorie!

Insa americanul in casa caruia a fost inchis gasise foarte curios faptul ca Santa Anna mesteca si mesteca, fara sa inghita ce avea in gura. L-a intrebat, plin de curiozitate, ce ii facea atat de rau de nu ii dadea drumul pe gat in jos, iar don Antonio al nostru i-a daruit o bucatica de guma dulce la gust. Gazdei i-a placut foarte mult, din moment ce la ceva timp dupa ce cunoscuse minunea prizonierului a mers in Mexic, ca sa cumpere in cantitati mai mari. A incercat multe lucruri cu materia prima, dar tot guma de mestecat i-a adus succes. A descoperit ca poate imprumuta acelei gume felurite arome si nu peste mult timp avea sa-si deschida o companie al carei obiect de activitate era producerea dulcelui masticabil. Intreprinzatorul a ajuns celebru, evident. Numele lui este Thomas Adams.