Asadar, ma roaga si pe mine Sutu sa postez ceva aici. „Orice si oricat de lung”, ma linisteste el pe mess, inainte de a apuca sa il intreb de detalii. E ca si cum, proprietar de birt fiind, ai lasa barul deschis si ai invita lumea sa consume pana te intorci. Nu mi s-a mai intamplat chestia asta de vreo zece ani, cand la un chef in Istanbul barmanul, proaspat imigrant bulgar, dupa ce a aflat ca suntem din Romania a lasat barul pe mana noastra cu invitatia explicita sa consumam cat vrem si cat ne lasa timpul, dupa care s-a dus la culcare. Si cum timpul la turci e foarte generos, va dati seama ca nimeni din cei prezenti acolo nu mai tine minte ce si cat a consumat…
In emotia ce m-a cuprins dupa invitatia primita, mi-am zis sa postez un studiu despre chimia viermilor politici mici si foarte mici; sau ceva despre metamorfoza rosiilor spre Bloody Mary ori despre elementele de filosofie a temporalitatii in practica profesionala a lui Dan Diaconescu. Cu alte cuvinte, habar n-aveam ce sa scriu.
Pana la urma am decis sa postez ceva complementar, ca sa nu fiu chiar rupt de context. M-au ajutat ultimele luni, in care am bantuit si eu prin afara tarii, prin Balcani, pentru un articol despre cum s-au schimbat numele de strazi in Belgrad, Sarajevo, Sofia, Tirana etc. dupa 1989.
Pe undeva, atmosfera periplului asta al meu era, si ea, usor siciliana, doar ca locurile erau putin mai prafuite si mai imbibate de melanjul mirosului de vodca si transpiratie. In rest, am vazut cel putin la fel de multi mafioti, semi-mafioti, quasi-mafioti, mafioti diletanti si mahari ca si in Sicilia, cu toata fauna ce inconjoara aceste vietati ocrotite de lege. Numai ca in Balcani, pana si caracatita e un animal domestic iar nepotismul, mai lax si mai dezorganizat decat in lenesa insula italiana.
Discutand subiectul cu o enciclopedie vie a Academiei de stiinte din Sofia, domnul Kazansky, aflu exact care e diferenta dintre ce am vazut eu si ce a vazut Sutu vara asta: sicilienii spun „un om de onoare” pentru ca nu poti incalca regula. In Balcani, in schimb, poti. Daca faci pe naznaiul si vrei reguli, esti imediat scos din sistem. Inteligenta, onestitatea, rigoarea, strictetea, continua Kazansky, nu sunt respectate la noi (in Bulgaria, evident – n.m.). Una peste alta, daca putem vorbi de vreo trasatura geniala a poporului bulgar, aceasta e invidia. Ca sa vedeti ca nu toti vecinii nostri au ceafa groasa. 
Istorioarele si vorbele de duh pe care le-am auzit sau experientele si intamplarile la care am fost martor in aceste cateva saptamani de drumetie media prin Balcani sunt sufieciente pentru a sustine o campanie de inserturi a financiar-disperatelor cotidiane romanesti. Aici, ca sa nu abuzez de bunatatea lui Cristi, am sa relatez doar una.
O zi de august la ora pranzului si vreo 40ºC afara. Stau pe terasa tihnita a unui restaurant cu clienti putini si imi savurez tacticos cafeaua pe ritmurile resuscitate ale unei piese de Britney Spears. Pe fundal, in surdina, razbate vocea muezinului care cheama credinciosii la rugaciune. Brusc, dinspre trotuarul care margineste terasa, la nici zece metri de mine, aud rafalele unei pusti-mitraliera. Zgomot infernal, fum, spaima. Se trage! Una dintre fetele de langa masa alaturata se arunca sub masa, cealalta plonjeaza direct intr-un tufis. Oricat de breaz as fi, nu pot sa nu ma ascund dupa stilpul aflat la doi metri de mine.
Calvarul dureaza 30 de secunde. Se lasa linistea si apare un domn care ne spune cu toata naturaletea locului, ca nu e nimic grav: „De data asta, doar se filmeaza…”. Chelnerii se amuza copios (stiau ca se filmeaza), clientii injura sau mimeaza un zambet pentru a mai salva ce putea fi salvat din jenanta situatie. Platesc consumatia, dau sa plec si aud in spatele meu un incert „Welcome to Tirana!”. Era barmanul. Si prima mea zi in capitala Albaniei.
Despre alte patanii traite pe aceleasi meleaguri cu destin aleator, puteti citi aici. In rest, draga Cristi, te asteptam acasa. Nicaieri nu-i pelinul mai dulce ca aici.
Leave your Comment