Criză şi circ

Te sperie criza? Ai căutat în DEX cuvântul recesiune? Simţi miros de apocalipsă financiară? Zâmbeşte! Va fi cu siguranţă şi mai rău. Adică va fi circ.
Lume, lume, vino să vezi nemaivăzutul! Incredibilul e aici. Îndrăzneşte şi n-o să regreţi! Cele mai uimitoare minuni la Circul Parlamentului. Acum şi în oraşul tău. Poftiţi, cu mic, cu mare, tineri şi bătrîni, femei şi bărbaţi la super-reprezentaţia cu numere de acrobaţie şi iluzionism. Prestidigitatori de primă mână. Magicieni cu renume. Maeştrii scamatoriei.

continuarea aici

Tweety a fost demis

Că tot vorbisem de asemănări aici şi aici

cristian-adomnitei-05vt1158134940

Guvernarea de dreapta e fertilă. Dată dracului de fertilă. Din bube, mucegaiuri şi noroi iscat-au demnitari cu neveste noi. Nu ştim cum se face, dar liberalii par să ştie secretul fericirii. Ei au intrat la guvernare în mariaj cu pediştii şi ies de la guvernare însuraţi. Cu altele.

atanasiu nuntavlasov david. jpgseres nuntaCami_Csiki_Stejarel_Olaru0ghervasuckorodiexpo_mariage_adomniteiandronic

Octombrie 2005. Teodor Atanasiu (ministrul apărării) şi Laura Bijboacă (consilieră, 25 de ani). Foto 1. Nuntă la Cercul Militar. Cu mulţi miniştri de la PNL şi de la PD-L.

Mai 2006. Cristian David (ministrul Internelor) şi Vanda Vlasov (designer). Foto 2. Căsătorie la Viena. Nunta la Howard Johnson.

Septembrie 2006. Codruţ Şereş (ministrul econonomiei) şi Lorina Pop (fata consilierului, 25 de ani). Foto 3. Nunta la Palatul Snagov.

Septembrie 2006. Stejarel Olaru (consilierul premierului) şi Camelia Csiki (jurnalist). Foto 4. Nunta în Herăstrău.

Octombrie 2007. Liliana Ghervasiuc (şefa Loteriei) şi Ionel Cornel Mincă (om de afaceri). Foto 5. Nuntă cu 1500 de invitaţi la Mangalia, oficiată de Episcopul Tomisului.

Iunie 2008. Attila Korodi (ministrul mediului) şi Beata Bartalis. Foto 6. Nuntă discretă.

Octombrie 2008. Cristian Adomniţei (ministrul educaţiei) şi Sabina Vişinari (avocat). Foto 7. Căsătorie la Iaşi. Nuntă, în cîteva zile, la Suceviţa.

Bonus. Iunie 2008. Dan Andronic (consultantul premierului) şi Monica Comşea (prietena nevestei premierului). Nuntă la Monte Carlo. Tăriceanu, Năstase şi mulţi alţi şmecheri pe post de nuntaşi.

PNL e kinky

ipcamera-welcome

Roxana şi Bogdan sunt doi tineri care vor să facă politică. Deocamdată, nu fac. Ei doar locuiesc şi fac prostii împreună. Antepenultima lor prostie e că s-au înscris în PNL. Penultima, şi-au anunţat intenţia de a candida pentru Parlament. Ultima lor prostie e însă ieşită din comun. Curajoasă. Exhibiţionistă.

Pentru că nu-i cunoaşte nimeni (nici măcar Lucian Gheorghiu, care se ocupă de PNL de vreo 13 ani), Roxana şi Bogdan şi-au montat un webcam care emite live de la ei de acasă la adresa asta. Nu ştim încă ce au de gînd cei doi tineri, dar de pe site-ul lor am aflat că: ei sunt acasă de obicei după ora 18.00, poziţia webcamului se va schimba periodic, cei doi pot fi cunoscuţi “mai în detaliu”, “în ipostaze autentice”. Sloganul lor pare să fie: “Nu avem nimic de ascuns faţă de voi”.

Vă place să priviţi doi tineri în acţiune? Votaţi PNL! Sau mai bine nu. Doar priviţi! Şi nu uitaţi că unul din sinonimele pentru corupt este pervers.

Negrul alb şi negrul negru

Adrian Năstase publică pe blogul lui o fotografie mortală cu Mircea Geoană.

Ah, piei, invidie!

Îmi plăcea să cred că eu sunt fotograful mortal al liderului PSD. Aici, aici, aici, aici , aici, aici şi altele. În fine, nu ştiu dacă ştiţi, mai nou aparatele foto au facilitatea de a înregistra şi sunet de la momentul efectuării fotografiei. Mai jos, stenograma înregistrării.

cu-cu

Negrul alb: Auzi?
Negrul negru: Ă?
Negrul alb: Miroase mult prea tare a pui fiert. Nu cred că mai pot rezista multă vreme.
Negrul negru: Fii demn!
Negrul alb: Îhîm…

Negrul negru: Auzi?
Negrul alb: Ă?
Negrul negru: Da’ tu ce faci cu mîna aia?
Negrul alb: Hi, hi, hi! E pufos…
Negrul negru: Daaaaaa! E moale. L-am ciupit şi io mai devreme.
Negrul alb: Din ce ţară ziceau că e?
Negrul negru: Nu mai ştiu, mi-a spus domnul preşedinte Năstase, dar n-am reţinut.
Negrul alb: Albanez?
Negrul negru: Parcă…

Negrul alb: Auzi?
Negrul negru: Ă?
Negrul alb: Crezi că trebuia să scriem cu o altă culoare?
Negrul negru: Nuuuuuu! Se vede. Da’ tu ai înţeles ce înseamnă CANATSORP?
Negrul alb: Cred că e ceva în albaneză.
Negrul negru: Meibi

Negrul alb: Auzi?
Negrul negru: Ă?
Negrul alb: Tu ai înţeles de ce zicea domnul preşedinte Năstase să-l lipim cu spatele de zid?

Traian Băsescu l-ar dori pe Cristian Diaconescu în cursa prezidenţială de anul viitor. Zice Dan Andronic. Care mai spune că ar exista o înţelegere între Geoană şi Băsescu, ceva de genul: mi-l dai pe Diaconescu, te fac premier. Dan Andronic, nu uitaţi, a fost consultantul lui Năstase la prezidenţialele din 2004, alături de Tal Silberstein, care, după unele informaţii, a promis să-şi ia revanşa la alegerile din 2009. Buuuun!

Cristi Diaconescu are o reactie destul de nervoasă: foarte multi chibiti politici si aspiranti la statutul de broker politic, au folosit de-a lungul timpului numele meu pentru a-si legitima tot felul de gainarii.

My Deep Throat spune aşa: Povestea de pe blogul lui Andronic ascunde o alta. Se pare ca din diverse motive, din ciclul surprize-surprize cu alt gen de dosar din tineretea lui A.N.( dar nu acela cu baieteii), acesta va fi pus in imposibilitatea de a candida, asa ca Andronic a aruncat pe piata ceea ce poate fi o scuza eleganta a lui A.N. Adica, la momentul oportun, uite ce face nemernicul de Basescu, asa a fost intelegerea cu Geoana etc. Numai ca problema lui A.N. este reala, un baiat destept are documentele si sunt tare curios daca vor aparea vreodata…

Mingea e în terenul lui Băsescu, nu?

Orgie la Ilfov

Tăriceanu va avea, pare-se, un contracandidat ieşit din comun, de la Partidul Ecologist, în alegerile de la Ilfov. Candidatul-supriză (hm… eu nu i-aş spune surpriză) este Toma Roman jr, cronicarul unor stranii scene cu sex în Jurnalul Naţional.

Ah

Voi ştiaţi de existenţa unui parlamentar cu numele ăsta? Cică a activat la PD-L o singură zi şi apoi a fugit la PSD.

Cadoul este o surpriză. Iar surpriza este ceva care provoacă cuiva o emoţie, o bucurie neaşteptată, o plăcere. Cadoul este deci ceva ce suprinde în mod plăcut tocmai prin faptul că e neprevăzut. Se întîmplă adesea să vrei să faci un cadou, dar să nu ştii ce să oferi. În acest impas, ar trebui să realizezi că nu eşti decît o persoană fără imaginaţie. :)

Nu ştiu ce cadouri aţi primit sau aţi oferit, dar eu nu înţeleg de ce toate cadourile (oferite sau primite) pe care eu le-am văzut în ultima vreme nu au nicio legătură cu definiţia de mai sus. Nu (îi) înţeleg, jur!

Cadoul jegos: bani. Se oferă adesea la nunţi, la botezuri, ba, mai nou, şi la zile de naştere. (Cred că nu există o jignire mai mare a celui sărbătorit)

Cadoul lipsit-de-orice-surpriză: tricou, cămaşă, pulover, parfum. (Cele mai des întîlnite, din păcate. Am văzut recent o aniversare la care sărbătoritul nu se mai oprea din dezambalat pulovere)

Cadoul meschin: tricouri de la 1+1 gratis, sandale iarna, paltoane vara, diverse obiectele de la reduceri în pungi de plastic. (Ce să mai spui?)

Cadoul corporate: agendă, calendar, vin, cozonac, mezeluri, cutii de bomboane, cafea Tchibo cu cană gratis, mărţişoare aurite. (Se oferă neapărat cu carţi de vizită alături)

Cadoul “du-te dracu!”: “Alo? La mulţi ani! Ce faci? Ţi-am luat un cadou. Sper sa ne vedem într-o zi sa ţi-l dau”. (Anul viitor sper să îţi aduci aminte că trebuie să iei două cadouri. Eventual din primele două secţiuni, ca să fie gestul dus pînă la capăt)

Cadoul trist: un sms. (Depinde de relaţia în care eşti cu cel căruia i-l oferi, dar oricum e trist. Mai bine să-ţi audă vocea)

Cadoul cretin: deodorant, scrumieră sau tutun pentru nefumător, boxe de maşină. (Vă mulţumesc pentru atenţie! La revedere!)

Ce cadouri aţi primit în ultima vreme?

Pedopolitica continuă

mitrea

Băi, fraţilor, alte idei n-aveţi?