Traian Basescu n-are un adversar pentru prezidentialele din 2009. Are doi. Adrian Nastase si Mircea Geoana. Ambii (care s-au intilnit mai devreme la un seminar despre starea stingii din Romania) si-au anuntat intentia de a intra in cursa pentru desemnarea candidatului oficial al PSD. Iliescu vorbeste deja despre nevoia unei competii interne. Ca un fel de prealegeri. Sau asa cum este in SUA, la democrati, cu Obama si Hillary.

Casatoria a avut loc ieri, 15 ianuarie 2008. Despre sotie, Monica Comsa pe numele ei, n-am aflat prea multe. Decit ca: are 35 de ani, proaspat divortata despartita, este foarte buna prietena cu nevasta lui Tariceanu, cu care a si fost colega in firma de avocatura Musat.

Se cauta un candidat PSD pentru Primaria Bucuresti. Adrian Nastase nu e sigur daca ar vrea. Lui Marian Vanghelie ii e foarte frica de un nou esec. Cristi Diaconescu e dorit de actualul sef al PSD, asa cum Nastase l-a dorit pe Geoana in 2004, ca sa scape de el. (E posibil ca sondajul de opinie, ce va fi facut acasa la Geoana, sa-l scoata foarte in fata pe Cristi). In fine, lista pretendentilor e destul de maricica, dar pe fatza nimanui nu scrie “candidat cu sanse sigure”. Iata de ce Mircea Geoana s-a trezit azi sa-i declare lui Florin Negrutiu (Gandul) ca: „Nu este exclus să avem pe cineva din afara partidului, dacă nimeni nu se hotărăşte”. Cu-cu! Nu cumva e Magda Bistriceanu, tipa din afisele PSD de la europarlamentare si noua feblete a tuturor liderilor PSD de sex masculin, ba chiar si a liderilor de sex feminin…

- Marele maestru al ceremoniilor politice discrete, Viorel Hrebenciuc, a suferit azi, la Paris, o interventie chirurgicala. Palatul Sutu ii intoarce urarile – “Sa va dea Dumnezeu multa sanatate!” – si, pentru ca MG sa nu apuce sa faca prea multe prostii, il asteapta cit mai curind in tara.

- Blogosfera s-a imbogatit de curind cu scriitura prea-dragutzei colege de birou, Alexandra Badicioiu. O puteti citi aici.

- Daciana Sirbu ( ) implineste astazi 31 de ani. Sa-i uram impreuna, la comentarii, “La multi ani!”.

- Pe pagina de internet a Senatului a fost publicata lista cadourilor primite in 2007 de senatori, in cadrul unor actiuni de protocol. Am remarcat ca Nicolae Vacaroiu a luat acasa, platind o diferenta de 84 de euro, un platou de argint de 380 de grame, gravat in centru cu un porumbel al pacii. Sa fie primit! Lista completa a cadourilor primite de senatori o puteti vedea aici.

- CTP se retrage, informeaza NewsIn, si de la sefia CRP. De s-ar retrage si de la televizor…

- Mircea Badea a fost accidentat luni noaptea de un ciumpalac neatent de la ziarul Ziarul. Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

Victor Ponta are toate sansele sa ajunga un politician mare. Poate chiar prim-ministru si sef de partid. E arogant, e nesimtit, e obraznic. Ii mai trebuie putin noroc si planetele-i sunt gata-aliniate.

Victor Ponta a fost joia trecuta – spun ziaristii din presa locala – sa joace fotbal intr-o sala de liceu din Motru. Stirea a prins si-n presa centrala. “240 de elevi, scosi din sala de sport ca sa joace fotbal Victor Ponta”, titreaza mare Gandul. “Sala de sport blocata pentru miuta lui Ponta”, spune si EVZ. Pe scurt, ideea e ca elevii a sapte clase au facut frigul pe afara pentru ca mai multi politicieni, printre care si Victor Ponta, aveau sa rezerve prin bunavointa primarului sala lor de sport.

Ce raspunde Ponta la aceasta situatie? „Habar n-am! Nu ştiu şi nu cunosc! V-aş spune, dar nu mă ocup de problemele de educaţie de la Motru” (Gandul). „Haideţi, dom’ne, vă credeam oameni serioşi!” (Gandul). “Scrieti ce vreti. Nu ma intereseaza ce o scrie „Evenimentul zilei”. Cred ca vreti sa va castigati banii in felul acesta si sa va multumiti sefii” (EVZ).

Cum spuneam, aroganta, nesimtire, obraznicie. Pe scurt, Victor Ponta. Un viitor mare om politic.

Adrian Nastase, il stiti, fostul prim-ministru, sotul nepoatei matusii Tamara, milionara in dolari care murea de foame intr-un apartament de bloc, ei bine, acel Nastase scapa pe blogul sau o informatie interesanta. Despre care eu am mai auzit, dar despre care am zis la momentul respectiv ceva de genul: “nah…”.

Iata ce zice bloggerul pe 12 ianuarie! “Oricum, in ciuda ziaristilor bine informati, EU NU SUNT LA BALC, ci la Cornu, unde pregatesc sezonul de campanie electorala, finalizez un manuscris pentru o editura si ma intalnesc cu diversi prieteni”. 

V-ati prins, informatia interesanta de mai sus e “pregatesc sezonul de campanie electorala”.  E adevarat, este destul de neclar. Si daca totusi e ceva? Daca Adrian Nastase e intr-adevar interesat de o candidatura la Primaria Capitalei? Ce ziceti de asta?

Nu stiu daca stiti, dar exista o lege care vorbeste, destul de frumos as spune, despre drepturile pacientului. Legea e in vigoare din 2003 si sunt convins ca este vorba de un act normativ insusit din legislatia europeana. Noua nu ne-ar fi trecut prin cap asa ceva…

Art. 2. Pacientii au dreptul la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate de care societatea dispune, in conformitate cu resursele umane, financiare si materiale. 

Art. 3. Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umana, fara nici o discriminare. 

Art. 6. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra starii sale de sanatate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic.

Art. 8. Informatiile se aduc la cunostinta pacientului intr-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate (…).

Art. 10. Rudele si prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia investigatiilor, diagnostic si tratament, cu acordul pacientului. 

Art. 11. Pacientul are dreptul de a cere si de a obtine o alta opinie medicala. 

Art. 34. (1) Personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa il recompenseze altfel decat prevad reglementarile de plata legale din cadrul unitatii respective. 

La concertul Rolling Stones din iulie 2007 mi s-a parut ca asist la sfirsitul definitiv al comunismului in Romania. Asta seara, la spital, am realizat ca asta-vara ma inselasem. Va dau o veste proasta: n-a murit!

Constrins la supliciu, tata zimbea si incerca sa ma linisteasca spunindu-mi ca e bine acolo. Ca pacientul cu care imparte patul e un om bun. Ca atunci cind colegul lui merge la dializa poate sa stea si singur in pat. Ca doctorita a vorbit cu el. Ca maine ii fac analizele. Ca in citeva zile ar putea sa iasa. Ca mincarea e buna. Ca poate sa manince la masa. Ca o doamna din salonul alaturat l-a invatat “toate secretele” pentru ca e de sase luni acolo.

Asta a facut comunismul: i-a invatat pe oameni bucuria aproape-nimicului. Sa ai satisfactia parizerului cumparat la capatul unor ore bune de inghesuiala. A sfertului de paine luat pe cartela. A antenei urcate cu risc pe acoperisul blocului, dar cu care puteai prinde bulgarii. Chiar si cu purici. A pachetelor de Vikend primite de la o cunostinta din Timisoara. A jumatatii de ora de curent electric pe seara.

I-am dus pijamale, papuci, tricouri, sosete, prosop, servetele, cana, furculita, cutit. Parca ar fi primit un “pachet” din America. Portarul spitatului era si el fericit. Tocmai incasase o vama de 5 lei.

E bine! E frumos aici! Acuma tu du-te acasa! Ne vedem maine!

Va simtiti bine? Sunteti fericiti? N-aveti griji? Iata ce aveti de facut ca sa va treaca: mergeti intr-un spital. Oricare. Dar sa fie din Romania…

Am fost ieri si astazi cu tatal meu la doua spitale din Bucuresti. Pfuuu, cum sa va spun?… E groaznic! E oribil! E atroce! Iar cuvintele astea sunt parca prea slabe ca sa dea seama cumva de starea cu care am plecat ceva mai devreme din spital, lasindu-l pe tata acolo.

Nu l-am lasat singur. E si mama cu el. Tot acolo, in acelasi pat cu tata, mai e un pacient, insotit si el de nevasta. Practic, patru persoane. Ma gindeam, cu ultima celula nervoasa neafectata de ce am vazut acolo, ca, fiind patru persoane la un singur pat, nu se vor plictisi.

Am stat patru ore ca sa asteptam jumatatea de pat oferita cu o inexplicabila darnicie de sistemul national de sanatate. Patru ore in care nimeni nu l-a intrebat pe tata de sanatate. Nimeni nu i-a spus de ce trebuie sa astepte, nici cit o sa mai dureze asteptarea, nici daca a mincat, nici de ce e atit de palid. A, ba nu, l-a intrebat cineva daca se externeaza. “Da, dvs, domnul de pe hol, va externati???” Atunci mi s-a blocat fatza.

Cu eforturi mari de stapinire, am intrebat de ce trebuie sa asteptam. Mi s-a spus ca s-a stricat computerul, deci nu se putea inregistra nici o internare. “Se mai intimpla”. Pentru ca nu exista o sala de asteptare, am fost invitati sa avem rabdare intr-un fel de sala de mese, improvizata in ceea ce a fost initial gindit sa fie un hol. Cuiva i s-a luat aici o proba de singe, iar altcuiva i s-a facut niste insulina. Ceva mai tirziu au aparut pe mese farfurii cu piure si pulpe de pui prajite in mult ulei. Mirosea si a varza cruda, dar n-am vazut-o. In fine, a trebuit sa eliberam si “sala de mese”.

Initial, m-am bucurat cind am aflat ca “domnului de pe hol” i s-a gasit un pat. Apoi m-am innegrit: n-avea sa stea singur. “Au fost si mai multi de doi intr-un pat”, m-a linistit asistentul principal. I-am dat niste bani in speranta ca se va gasi un pat intreg. “Poate maine…”.

Povestea de abia acum incepe. Pentru ca astazi a fost doar internat. Analizele i se vor face  maine.

Are Viorel Hrebenciuc o vorba pe care o foloseste de fiecare data cind vorbim la telefon. Si pe care o spune intr-un fel aparte, de-ti ramine in cap: “Sa-ti dea Dumnezeu multa sanatate!”

Aaa, si sa nu uit: a remarcat cineva ca toti, dar absolut toti angajatii din spitale au cusute  pe halate, in fata, doua buzunare? Folositi-le, va rog! Pentru sanatatea dvs!