N-o să credeţi de unde vă scriu acum. De la service. (Pauză de “ce pizda mă-sii…”). Da, aşa am zis şi eu. La nici 15 ore după ce am scos-o din service, cu revizia completă efectuată, maşina s-a oprit. Brusc. Fără explicaţii. Şi n-a mai vrut să plece. Norocul meu, dacă-i pot spune aşa e, că maşina s-a oprit într-o intersecţie în care nu era nici un tramvai sau un tir, în urma trecerii cărora mi-aş fi putut pune viaţa, atît cît a mai rămas din ea, în pericol.
Socrate spunea că ignoranţa e cel mai mare rău dintre rele. Multă vreme am crezut că e vorbă mare. Am dubii acum.
În condiţii normale de viaţă – fără stres persistent, fără taţi în spitale criminale, cu boli în faze terminale, fără crize economice sau neeconomice, fără reduceri de salariu cu două cifre procentuale – acum m-aş fi putut gîndi la o vacanţă. Una mai lungă decît obişnuita şedere de şapte zile, pe care nu ştiu cine a inventat-o, dar rău lucru a făcut. Aş fi ales o plajă nepopulată, cu o cameră în apropiere şi m-aş fi apucat de scris. Mi s-au întîmplat în ultimele două-trei luni mai multe decît vă puteţi imagina.
Astăzi, acum vreo două ore mai exact, s-a încheiat povestea din capitolul “Cum să iei muie de la tinichigiu” a cărţii pe care aş fi scris-o. O poveste care a început pe 19 mai, la ora 23.00, cînd şeful Poliţiei din Galaţi a intrat în mine de mi-au explodat toate airbag-urile. Cele opt ore care mai rămăseseră pînă la întîlnirea cu tata, pe care trebuia să-l duc la spital, le-am petrecut astfel în compania unor poliţişti şi a unui criminalist. Căci a fost vorba de un accident grav, care a presupus constatări de traume cranio-cerebrale minore la Urgenţă, măsurători la faţa locului şi declaraţii pe Udriştei.
Maşina, nemaifiind utilizabilă, am dus-o într-un service recomandat de o cunoştinţă care părea că ştie ce vorbeşte. S-a dovedit că nu, în cele 51 de zile care au urmat. Da, aţi auzit bine! 51 de zile în care am dat sute de telefoane pentru a face treaba altora. Celor de la asigurări, să trimită hîrtiile la service. Celor de la service să trimită hîrtiile la asigurări. Şefilor, să le amintescă cretinilor ce au de făcut. În toată această perioadă n-am primit nici un telefon, nici un email, nici un porumbel călător care să mă informeze de stadiul lucrărilor. Ba, dacă e posibil aşa ceva, din contră. Într-o zi de vineri, nu mai ştiu care, una tîrzie oricum, mi s-a spus că, în sfîrşit hîrtiile fiind puse în ordine, maşina va face luni cunoştinţă cu rampa. Şapte zile mai tîrziu, cînd am sunat să văd cum se simte maşina pe rampă, mi s-a spus că lunea viitoare va fi urcată. “N-aţi înţeles dvs bine. Nu lunea asta, lunea viitoare”. Cum morţii mă-tii crezi, bă, că n-am auzit eu bine? – s-a auzit, vag, din tăcerea mea. Într-o altă zi, spre final, am sunat să le reamintesc că, pe lîngă lucrările de reparaţii, am comandat şi revizia de doi ani. “Şi revizia o vreţi?”. Da, cretinule, şi rezivia. Ţi-am zis acum o lună şi ceva, cînd ţi-am lăsat maşina în curte. Povestea e lungă, foarte lungă, dar jur că nu mai pot, sunt prea obosit.
Maşina a fost dată jos de pe rampă luni, cînd a şi fost trimisă factura către asigurator. În mod miraculos, 15 minute mai tîrziu a fost emis ordinul de plată. Ce credeaţi, că gata, pot să-mi iau maşina? Ne, ne, ne. Tinichigiul, pînă nu vede el banu’ în mînă, nu mişcă un deget. “Pînă nu ne intră banii în cont nu aveţi cum să ridicaţi maşina”. Banii au intrat azi în cont, că aşa e cu procedurile astea bancare. Cît despre cele tinichigereşti, eu vă recomand să fugiţi cît vedeţi cu ochii cînd auziţi de Seat Sud Metrotehnica. 215 milioane le-au intrat azi în cont. Plus alte 11,6 milioane pentru revizie. Să fie sănătoşi! Eu pe acolo nu mai calc nici mort.
palatul sutu: scriu de tine? adriana dutulescu: ca ce?
palatul sutu: ca te arunci pe net
adriana dutulescu: stai sa il pun pe .ro
palatul sutu: scriu si atunci
palatul sutu: ia baga o prima postare
adriana dutulescu: pai prima postare era despre tine
adriana dutulescu: )
palatul sutu: pai, bag-o
adriana dutulescu: ca din cauza ta imi fac blog
adriana dutulescu: ca nu te mai suport
palatul sutu: )
palatul sutu: ce-ai ma cu mine?
adriana dutulescu: hai ma ca e funny
palatul sutu: funny? la tine? e periculos
adriana dutulescu: eu sint o persoana foarte funny
palatul sutu: ca stralucirea unei lame
adriana dutulescu: si nu scrie acuma ca nu au ce sa citeasca oamenii , plus ca tre sa schimb poza
adriana dutulescu: scriu si de vintu
adriana dutulescu: ca sa ii cer scuze ca am o aroganta
adriana dutulescu: sa imi fac si eu realitatea mea
adriana dutulescu: )
Nu de alta, dar de acum nu mai poate. Pentru că Traian Băsescu are o nouă obsesie: pantofii cu cataramă. Ceea ce nu e tocmai urît, în fond e o chestiune de gusturi aici. Iar gusturile, fie ele prezidenţiale ori ba, nu prea se discută. Problema e alta: s-or fi interzis şireturile la Cotroceni? Şi dacă da, de către cine?
Imaginile de mai sus sunt decupate din colecţia foto prezidenţială.
Sunt fericit! Astăzi sărbătoresc 50 de zile de cînd am dus maşina în service, respectiv 52 de zile de la accident. Adică, ar trebui să sărbătoresc, asta e clar, dar cum? Ia să vedem. Să-mi iau din staţia RATB o cutie de bomboane şi să le mănănc pe drum împreună cu controlorul care nu trebuie să afle că mi-a expirat abonamentul lunar? Să-l caut pe poliţistul care m-a accidentat şi să-l invit diseară la un pahar de… ceva? Să-l sun pe agentul de asigurare şi să-i spun “Bună ziua, suntem de la Seat Romania, reprezentanţa Satu Mare, iar dvs sunteţi fericitul cîştigător al unui Seat Leon la extragerea specială . În cît timp puteţi ajunge pînă la noi?”. Să încerc şi la service un telefon similar de mulţumire? Nu, pentru service am o supriză pentru cînd îmi voi scoate maşina de la ei.
Din documentul strategic al candidatului Crin:
• Campania pe internet
PNL poate recupera semnificativ din electoratul tânăr, la ora actuală prea puţin interesat de politică, cu înclinaţie către absenteism. Mobilizarea la vot şi participarea la viaţa politică a tinerilor va fi în beneficiul PNL. Dintre toţi candidaţii, Crin Antonescu este cel mai apropiat de modelul de preşedinte dorit de tinerii români.
Targetul campaniei pe internet îl reprezintă, ca profil tânărul român, intelectual, inteligent, cu studii medii sau superioare, cu sau fără job, din mediul urban, dar şi din diaspora.
Campania pe internet constă într-un set de instrumente online:
- Site-ul oficial al candidatului
- Blogul candidatului care asigură comunicarea directă cu utilizatorii de internet
- Site-uri şi blog-uri colaterale
- Prezenţa pe twitter, facebook, flikr
- Bannere şi mesaje online
- Popularizare pe motoarele de căutare
Campania online va atinge câteva milioane de utilizatori.
Eh, şi acum să vedem cum stăm, că n-au mai rămas decît vreo 4-5 luni pînă la alegerile pe care candidatul PNL vrea, vezi Doamne, să le cîştige.
www.crin.ro nu e activ, deşi e înregistrat de o firmă de hosting web. www.crinantonescu.ro merge, dar e complet inutil: un banner cu un slogan imens, un formular de înscriere în PNL şi un clip de pe youtube. Blog n-are. Pe twitter sunt două conturi, ambele false: antonescucrin şi crinantonescu. Pe facebook sunt două conturi cu numele lui Crin Antonescu (unul pare real), dar şi un grup de susţinere cu 405 membri, între care şi celebra Adela Lupşe. În motorul de căutare google, numele lui Crin Antonescu duce la această fotografie, făcută parcă în perioada interbelică.
Crin, pe net nu eşti. Nu ţi-a spus nimeni că nu eşti deloc dacă nu eşti pe net?
Coţofana n-a demisionat nici azi. Incredibil, nu? Se agaţă cu disperare de scaunul ăla care n-a fost, nu e şi nu va fi niciodată al ei. Prin absurd, am putea înţelege de ce Ridzi nu pleacă acasă, ca să ne lase şi pe noi în pace. E nevoia absurdă de putere, care te face să-ţi pierzi minţile. Pe de altă parte, e imposibil de înţeles gestul de azi al celor de la PDL de a o proteja pe Coţofană. Gheorghe Flutur, la finalul şedinţei PDL: Azi nu a cerut nimeni demisia doamnei Iacob Ridzi.
Ca bonus, citiţi mai jos, în Newsletter-ul lui Adrian Năstase (periodic cu circuit închis al Departamentelor PSD), ce joc de glezne fac pesediştii cînd vine vorba de Monica Iacob Ridzi.
Vă sfătuiesc să nu faceţi pipi în gara din staţiunea turistică Sinaia. Riscurile sunt mari. Veţi vedea imediat de ce. Pînă atunci să vă spun cum mi-a venit ideea de a face un film despre WC-ul gării din Sinaia. Aşteptam sîmbătă acceleratul de Bucureşti. Întîrziere: circa 30 min. Lîngă mine, un grup de turişti americani. Nu vă imaginaţi în cîte fracţiuni de secundă au intrat şi au ieşit din incredibilul WC cîţiva dintre ei. Nu ştiam ce se întîmplă. Priviţi!
Imaginile de mai jos au fost obţinute cu respiraţia ţinută.
)
