Gigi Becali reţinut? OK. Dar să nu uităm ce vorbeam ieri despre Ioana Băsescu şi despre facturile pentru vila de circa 1 milion de euro. Zic şi eu…
Un grup de cercetători de la Universitatea de Ştiinţe Politice Recente a descoperit că succesul politicianului român se măsoară doar cu ajutorul unei ecuaţii, care, pe lângă notorietate, încredere şi intenţie de vot, ia în calcul şi variabila situaţiei locative.
Doar nu vă aşteptaţi să vă scriu ceva azi, tocmai azi…
PS. Nu vi se par foarte penibile glumiţele cu Andreea Raicu dezbrăcată ?
Să urmărim împreună nişte fapte în ordine cronologică:
1. În precampania pentru alegerile locale din 2008 apar primele informaţii potrivit cărora oamenii din echipa candidatului la Primăria Capitalei Sorin Oprescu au intrat în posesia unor liste prefabricate cu semnături de susţinere.
2. Apar primele dovezi că Sorin Oprescu a folosit pentru candidatură o listă de semnaturi false.
3. Elena Băsescu anunţă că va candida ca independentă pentru Parlamentul European.
4. Adrian Thiess (coordonatorul campaniei lui Oprescu), Victor Dumitriu şi Cornel Comşa, toţi colaboratori ai primarului general, au vizitat-o pe Elena Băsescu la sediul de campanie, ei declarînd că au venit să semneze pe listele de susţinere.
5. Elena Băsescu urmează să fie verificată atent la semnături. Cel puţin aşa ne spune Dramoleta aici.
Şi, la final, o întrebare: cîte semnături credeţi că a cumpărat Elena Băsescu de la cei 3?
Ce haioşi sunt…
N-ai să vii
N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.
Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi încest ai fost, prea cast.
Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
“S” e rece azi din sunt.
Astăzi, Nichita Stănescu ar fi împlinit 76 de ani.
- Victoraş, eşti cinic. Ştiu că nu trebuie să-ţi mai spun şi eu, dar insist să remarc cum te-ai aşezat tu lîngă micuţ, ca să ieşi în evidenţă.
- Oops! Magda Bistriceanu e pe liste la PSD pentru europarlamentare.
- Mircea Geoană şi-a mai luat un consilier: Andrei Postelnicu, pînă ieri comentator la EVZ. Mircea, să mai laşi doi-trei prin presă, zic…
- Roberta Anastase a venit azi cu maiou alb. Se vede că l-a concediat pe Gamaleţ.
“Guvernarea PSD înseamnă să ai un om care nu poate fi luat în serios. Geoană nu poate fi luat în serios, un om care pune GPS-uri pe tractoare, trimite oamenii în cosmos şi propune impozit pe profit de 25 la sută. PSD e trecutul şi stagnarea. PSD trebuie să rămână dincolo de butoanele puterii. Nu poţi da viitorul României pe mâna unor oameni incapabili să conducă destinele ţării, nu putem înlocui incapacitatea lui Tăriceanu cu cea a lui Geoană”.
Emil Boc, 22.11.2008, Sibiu.
Adică cum?
Am crescut la coadă. La salam, la ulei, la adidaşi de porc, la gîturi şi gheare de pui, la smântână, uneori la portocale sau banane verzi. Mă trimitea mama, care auzea prin vecini că “s-a băgat ceva”, nu ştia ce, dar ceva necesar trebuia să fie. Îmi dădea câteva monezi de 5 lei găsite prin buzunarul mic al genţii ei negre de serviciu. Sau o bancnotă de 25 de lei, cu Tudor Vladimirescu, împrumutată de la vecini pînă la leafă. Şi-mi spunea: “Vezi şi tu ce iei”. Un semn că “s-a băgat ceva” era că lumea făcea marş spre magazin. Nu fugeau, pentru că alţii (eu, spre exemplu) erau mai iuţi de picior. Nici nu-şi permiteau un mers normal, ca să nu piardă un loc între cei care “mai apucau”. În primii mei ani de coadă, nu puteam vedea cât mai am pînă la bara groasă de metal din faţa cîntarului, orîcît de mult aş fi încercat să mă ridic pe vîrfuri. Ani buni nasul meu a fost strivit de spatele celui care locuia mai aproape de Alimentara. Cu vremea, însă, am început să văd ce se întîmplă în faţă. Şi n-a fost bine deloc. În locul nasului, au început să-mi strivească ochii. Cu egoismul lor cultivat metodic de regimul comunist. Schemele de băgat-în-faţă trecuseră deja de figura “sugar-în-braţe”, cu care, evident, nu puteai sta la coadă. Se intra, direct, “prin spate” sau, şi mai direct, la limita incredibilului, prin faţa celui care ajunsese la bara de metal. Aşa mi s-au împrăştiat într-o zi pe toată strada cele cîteva portocale din plasa neagră de 1 leu. Lovită cu putere de piciorul celui care se băgase de vreo două ori în faţă, spre disperarea celor prinşi în menghina cozii. Şi a mea, desigur, căci atunci aveam să protestez pentru prima dată în viaţă împotriva nedreptăţii.
20 de ani mai tîrziu, ieri adică, la o altă coadă, se dădea un doctor de spital. Aceleaşi ore de aşteptare. Tot atîtea scheme de intrat în faţă. Nu s-a schimbat nimic. De la “nu mă puteţi lua cu prioritate, căci am acasă un copil care e singur?” sau “intru doar să întreb ceva, e personal” şi pînă la forţarea intrării cu tupeu, fără nici o explicaţie. La o coadă de circa 20 de persoane, am numărat vreo 10 care s-au băgat în faţă. Nici unul dintre ei nu părea deranjat de întrebarea de la ieşire: “Nu vă e jenă, nu?”.
De aici. Love, love, love, love, love, love, love, love, love. All you need is love, all you need is love. All you need is love, love, love is all you need. A început campania electorală, da?