Pentru toţi cei care se plîng că n-au intrat în Parlament, deşi au ieşit pe locul 1, am o vorbă să vă spun: gura mică! M-au scos din minţi aseară Adrian Păunescu şi Norica Nicolai, dar şi Corina Drăgotescu, care plîngea la un loc cu perdanţii pe urmărul telespectatorului cu durere în dos. Ce aveţi, oameni (ne-)buni? Nu ştiaţi că asta e legea? N-aţi citit-o înainte? Ce aţi fi vrut? Să mutaţi nebunul pe tablă cu un 6-6 poartă-n casă?
Priviţi cravata lui Băsescu! Mie-mi spune că viitorul guvern va fi PDL+UDMR. Am I crazy? ![]()
![]()
foto: presidency.ro
Eu nu mai am nici un dubiu în acest sens. Mircea Goană, pregăteşte-te! Miron Mitrea va fi noul lider al PSD. Să vă certaţi bine!
Negocierile-s dure, grele, dificile, lungi, delicate, anevoioase, interminabile, subtile, neaşteptate. După cum urmează.
A.V.: Nea Viorele, să ştii că sunt dezamăgit…
V.H.: Ce-ai păţit, Adi?
A.V.: Păi, n-ai văzut ce a scris băiatul ăla de la Cotidianul?
V.H.: Nu ştiu, n-am văzut. Aseară, după ce-am plecat de aici, m-a sunat Bogdan că vrea neapărat să mă vadă. Era şi Călin. În fine. Ce a scris?
A.V.: Hm… Uite aici. Citeşte!
V.H.: Stai o clipă. (către chelner) Costele, o cafea!
A.V.: (către chelner) Şi o apă plată. Cu lămâie.
V.H.: Ha-ha-ha-ha-ha! De unde o fi aflat?
A.V.: Păi, d-aia ziceam că-s dezamăgit. De la mine n-o are sigur.
V.H.: Hai, măi, Adi, doar nu crezi că…
A.V.: Nea Viorele, nu mai ştiu ce să cred.Oricum, pe băiatul ăla îl dau în judecată.
V.H.: Ha-ha-ha-ha! Hai să fim serioşi! Ia spune, e adevărat ce-am auzit?
A.V.: Ce?
V.H.: Că vreţi singuri la guvernare.
A.V.: Nea Viorele, cum să-ţi spun…
V.H.: Deci e adevărat…
A.V.: E o ipoteză de lucru, ştii doar. Am mai vorbit despre asta.
V.H.: Aha…
A.V.: Las’ că şi tu te-ai văzut cu liberalii ieri. Ha-ha-ha!
V.H.: Păi, ne-am văzut. Dar degeaba.
A.V.: Eu v-am zis…
V.H.: Dar ai remarcat ce-am declarat la presă. Aia cu fezabilul.
A.V.: M-a sunat Traian în secunda doi.
V.H.: Şi?
A.V.: Ne-a interzis să mai apărem la tv. Era nervos.
V.H.: Eu nu-l înţeleg deloc. De ce e aşa încrîncenat? Ce vrea? De ce nu înţelege că doar împreună vom reuşi?
A.V.: Vedem vineri, când ne cheamă la Palat.
V.H.: Măi, Adi, spune-i şi tu. Nu aveţi cum să luaţi 21 de voturi. Luaţi 5, 10, hai 15. Dar 21 sunt mulţi. O să bată la ochi. Eşti sigur că n-o să trădeze unul dintre ei? Ce facem? Ajungem iar la alegeri?
A.V.: Nea Viorele, mata ai dreptate…
V.H.: Ştiu că am.
A.V.: …Dar să ştii că şi noi ne-am văzut cu liberalii. Ha-ha-ha!
V.H.: Eşti sigur că acceptă Isărescu?
(Precizare: Acest fragment de dialog, ca de altfel şi prima parte a acestuia, din ediţia de ieri, este imaginar.)
{articol aparut în Cotidianul}
M-am gîndit să-ţi scriu un bileţel. Ca să te rog ceva. Dacă se poate, la negocierile astea să nu uitaţi de Mircea. Ştii, săracul n-are casă. A stat patru ani pe moca în căsuţa aia a RAAPPS de pe Cucu Starostescu şi nu v-a făcut probleme deloc. Dar acum, dacă nu prinde şi el ceva, va trebui să plece de acolo. Bun, eu ştiu că nu pupă şefia guvernului, numai prostănacii au crezut asta. Dar poate că-i găsiţi altceva. O şefie pe la Senat sau un portofoliu mai mic pe la guvern. Orice, e disperat. Îl mai ceartă şi nevasta… Te rog eu mult, nu uitaţi de el.
Cu drag,
Cristian
De aici. Eu pe asta pariez.
Au fost la acelaşi restaurant luni noapte. I-a văzut o ţară întreagă. Dar ei neagă. Au stat, vezi Doamne, în separeuri şi n-au vorbit deloc. Îi credeţi? Nu. Din câte am auzit eu…
V.H.: Măi, Adi, de ce nu vreţi voi să înţelegeţi că avem mai multe voturi?
A.V.: Nea Viorele, ha-ha-ha, cu noi nu-ţi merge! Avem trei parlamentari în plus.
V.H.: I-am explicat şi lui Emil, îţi explic şi ţie. Uite, îţi arăt o cifră. 50.589. Ce-ţi spune ţie cifra asta?
A.V.: Incredibil, ce stil ai, nea Viorele!
V.H.: Bine, hai să trecem peste asta! Deci. Facem fifty-fifty…
A.V.: Nu!
V.H.: Cum nu? Măi, Adi, voi trageţi de timp sau mi se pare mie?
A.V.: Nea Viorele, ţi se pare…
V.H.: Păi, şi atunci?
A.V.: Uite cum stă treaba. Dacă facem guvernul împreună, că vine criza, avem nevoie şi de UDMR.
V.H.: Îi luăm! Dar nu e necesar… (Către chelner: Costele, mai adu-mi şi mie o cafea! Tot aşa, fără cofeină)
A.V.: În plus, cred că ştii că Traian e cam dus. Parcă văd că ne aduce un economist din ăla de care n-am auzit nici eu, nici tu… Plus că, nu uita, o vrea pe Monica la Justiţie.
V.H.: Aici e mai greu. Poate găsim altă soluţie.
A.V.: Nenegociabil.
V.H.: În fine, dacă noi batem palma acum, Traian nu mai poate să facă nimic.
A.V.: N-aş zice…
V.H.: Hai să recapitulăm!
A.V.: Aşa…
V.H.: Noi la Senat, voi la Cameră!
A.V.: Da.
V.H.: Voi primii doi ani, noi următorii doi.
A.V.: Mda…
V.H.: Un vicepremier la noi.
A.V.: Şi unu’ la noi.
V.H.: Bun, dar ăştia rămân neschimbaţi până la final.
A.V.: Să vedem.
V.H.: Măi, Adi, ce ai azi? Eşti cam încordat. (Către chelner: Încă o cafea, te rog! Fără cofeină)
A.V.: Nea Viorele, mata ştii că noi vorbim acuma în principiu, aşa…
V.H.: Eu zic să mergi pe mâna mea. O să fie bine. Avem 70%. Guvernăm 12 ani, pe puţin, dacă suntem inteligenţi.
A.V.: Şi cu Traian ce facem?
(apărut în Cotidianul)
PS. Acesta este un comentariu. Un pamflet. Dialogul este imaginar. Spre că v-aţi prins. Videanu, care tocmai m-a sunat, nu.
)
Valer Dorneanu (PSD). Preşedintele Camerei Deputaţilor 2000-2004. N-a mai intrat în Parlament în 2008.
Petre Roman (PD, FD, PNL). Preşedintele Senatului 1996 -1999. N-a mai intrat în Parlament nici în 2004, nici în 2008.
Ion Diaconescu (PNŢCD). Preşedintele Camerei Deputaţilor 1996-2000. N-a mai intrat în Parlament în 2000.








