Puteţi să-mi spuneţi Excelenţă. Pentru că cineva, cred că Monica o cheamă, s-a gândit în felul ăsta la mine. Recunosc că, preţ de o clipă, mi-am imaginat cum ar fi să accept propunerea celor de la supradotati.ro de a deveni Ambasador al Grădiniţei. )

As dori sa va invit oficial:

* Sa deveniti Ambasador al Gradinitei – oriunde veti merge si veti putea
spune despre proiect, inseamna ca ati pus o caramida intr-un zid al
acestei gradinite. Speram ca aducandu-va la cunostinta acest proiect,
veti dori sa aduceti propria dvs. inspiratie in a reusi un proiect de
acest calibru si in Romania.

Nu simţi că-ţi lipseşte ceva? Te uiţi la tv şi parcă decorul e mai gol. Deschizi ziarul şi vezi pagini albe. La radio e linişte. Ai ghicit, lipseşte Cozmin Guşă. Te întrebi poate ce face el acum, în plină campanie electorală? Îţi spun eu. E la plajă. În Egipt, la El Guna, 29 de grade la soare, 26 de grade în apă. Adică aici. Cine zicea că lucrurile nu se schimbă niciodată?

Există! L-am găsit! La PNL, această Glina a politicii din România. Îl cheamă Florin Melciu şi are gînduri (cum ar veni) mari: vrea să fie deputat în Parlamentul României. Cu faţa asta. Are tupeu, nu? Staţi să vedeţi. Acum vreau in Parlament! Pentru ca de acolo pot sa ajut cu adevarat! Zice Melciu ăsta pe site-ul lui. Vă recomand biografia unicului secretar de stat de 26 de ani, fost consilier de europarlamentar, fost director la Piaţa de Gros, fost consilier al ministrului de interne, actualmente director adjunct la INA. Este Dumnezeul tuturor biografiilor.

Eram in liceu cand m-am implicat prima oara in campania PNL pentru alegerile generale. Am lipit afise pe proprietatile parintilor mei, proprietati care gazduiau mica lor afacere de familie. In urma alegerilor, in Turnu Severin a castigat PSD. Si locurile in care eu lipisem afise au inceput sa fie monitorizate. Controale periodice, Garda financiara, hartuiala. Oricat de la zi ai fi cu toate actele, din lupta cu statul nu ai cum sa iesi castigator. Mai ales daca nu trebuie sa iesi castigator. In cele din urma parintii au dat faliment. Au inchis afacerea de familie si s-au mutat la Bucuresti unde acum am eu grija de ei. Tata inca nu si-a revenit din socul pierderii unei munci de-o viata.

Melciu este acum la putere. Mănîncă numai la McDonalds, bea uischeane cu fraţii lui, vizitează cele 7 minuni ale lumii. E fericit! Valoarea mea, valoarea mea, n-o mai are nimenea. Sunt pregatit in domeniu si cunosc problemele cetatenilor. Este momentul sa ii reprezint si la tribuna Parlamentului national. Pentru ca de acolo pot sa fac vocea lor sa se auda. Pentru ca stiu care le sunt nevoile. Pentru ca vreau si pot sa le ofer lucruri simple, concrete si atat de utile in viata de zi cu zi. Să mori tu, Melciule?

Priviţi cămila de mai sus! Nu vedeţi cît de disperată e?

Ziceam puţin mai devreme că nu-mi plac liberalii. Să vă explic, din nou, de ce. Deschid ziarul Adevarul şi citesc un text despre Comoara din pivniţa lui Cioran. Textul e bun, e interesant, dar pînă la faza în care un ierbivor de la Ministerul Culturii, condus de liberalul colorat Adrian Iorgulescu, ne spune că nu sunt bani la buget pentru achiziţionarea manuscriselor inedite ale lui Cioran.

Iorgulescule, înţelegi cum vine treaba cu neajunsul de a te fi născut? Sau cu amurgul gândurilor? Sau cu silogismele amărăciunii? Cum adică, mă, Iorgulescule, nu sunt bani? Cine eşti tu? Moromete? Hagi Tudose? Mircea Geoană? Pe bune, eu, unul, m-am săturat. Orice faci, faci prost. Şi nu e bine. Du-te acasă! Sau la coafor. Lasă-ne! Hai, gata!

Vă jur, vreau să votez! Dar, înainte de orice, vreau să-mi cunosc candidaţii, respectiv pe cei din Colegiul 1. Au rămas 27 de zile pînă la alegeri şi, vă jur din nou, nu-l cunosc decît pe Bogdan Olteanu. Bine, şi pe Sergiu Nicolaescu, dar el nu e politician, el doar vrea să fie celebru. Nu ştiu cum să vă spun, dar ocupaţia mea principală este politica. Adică, eu sunt de 11 ani jurnalist de pagina politică. Mă pricep, cumva, la asta. Cu toate acestea, eu nu ştiu cine sunt cei care vor votul meu în colegiul 1 Bucureşti. Adică, le ştiu numele, că m-am interesat despre înscrieri, dar nu ştiu cum arată ei, ce au de gînd, cum le fuge mintea. Excepţie, v-am spus, Bogdan Olteanu, ale cărui mesaje mi-au umplut cutia poştală încă de acum două săptămîni. Dar pe Bogdan Olteanu n-aş vrea să-l votez, şi vă spun imediat de ce. Pe scurt. Nu-mi plac liberalii.

În concluzie, mesajul meu pentru candidaţii pe care nu i-a văzut nimeni niciodată este simplu: Faceţi dracului ceva!

Merg de cîteva săptămîni la Tîrgul ţăranului, în Piaţa Amzei. E acolo o fiinţă care, nimeni nu ştie de ce, vinde dulceaţă de zmeură. Cam scumpă. Asta pînă deschizi borcanul. Şi iei, cum altfel, prima înghiţitură. Ceea ce eu am făcut acasă, a doua zi după cumpărături. Mare greşeală. Trebuia să deschid borcanul imediat după ce l-am plătit. Prima senzaţie de după a doua înghiţitură, care a urmat la nici 0,666 secunde după prima înghiţitură, a fost să mă îmbrac şi să fug în Piaţa Amzei. Şi să cumpăr toate borcanele. Apoi să fac un credit la bancă, în plină criză financiară, şi să plătesc o arvună pentru toate producţiile viitoare ale fiinţei care produce dulceaţă de zmeură şi o vinde, sîmbăta, în Piaţa Amzei, de o vreme, muşteriilor cu bani.
Am fost azi, din nou, în Piaţa Amzei. Să-mi iau doza de dulceaţă. În piaţă, nimeni. Nici o tarabă. Pustiu. Regiune sălbatică. Iarnă. Tîrgul ţăranului nu mai e.
Şi eu acum ce fac? Nu pot să trăiesc fără dulceaţă de zmeură. Ajutor!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie-mi place micul dejun. Desigur, nu orice fel de mic dejun. În filmul meu despre o bună dimineaţă cu surîs, micul dejun se ia în deplasare. Adică nu acasă. Deschizi o uşă, te uiţi la ceas, e 7 şi 45, dar n-apuci să laşi mîna jos pentru că cineva îţi zîmbeşte cu 22 de grade celsius, temperatura perfectă. Te aşezi la o masă lîngă geam şi primul miros este al feţei de masă. Albă, dacă se poate. La atingerea ei vei şti imediat ce ţi-ar placea să vezi venind dinspre bucătărie, înainte să apuci să deschizi paginile 4-5 ale ziarului preferat. Aş dori o omletă cu mult mărar, crescută în două picături de ulei, pîine ce n-a apucat să se răcească, unt, trei portocale stoarse, un croissant cald, cafea cu lapte şi un pahar cu apă.
Nu-mi explic de ce, dar nu ai unde şi cui să faci comanda. Acest loc nu există în realitate, motiv pentru care cred că am să-l fac eu. Mă gîndesc la el de prea multă vreme ca să nu existe cândva.

Există, într-o realitate congruentă, Violeta’ Vintage Kitchen, unde aveţi şanse mari să vi se spună acel Bună dimineaţa! de care încerc să vă vorbesc aici. Bine, puteţi să mergeţi la Carul cu bere, la City Grill, la La Mama sau în alte locuri întunecate care deschid, niciodată n-am înţeles de ce, pe la 10.00, iar după 12.00 micul dejun este interzis, fir-aţi ai dracu’ cu ciorbele voastre de burtă! Vă spun, în astfel de locuri, în loc de Bună dimineaţa! veţi primi întotdeauna un cap în gură.

Dacă aveţi energie şi vreţi să vă spuneţi singuri Bună dimineaţa!, mergeţi la 8.30 fix, cînd se deschid uşile la Mega Image. Au cea mai bună pîine, cele mai bune croissante, fresh de portocale, unt şi ouă. Pentru mărar, pune maşina pe avarie 2 minute în faţa tarabelor din piaţă. Sau, mai bine, cumpără minunăţia asta.

Bună dimineaţa!

Deschideţi EVZ de azi la pagina de anunţuri. Sau priviţi imaginea de mai jos. Veţi observa că multe, foarte multe din anunţurile de la Cumpărări fac vorbire despre achiziţionarea unor maşini de cusut. La preţuri astronomice. Pentru cine n-a sunat încă să-şi vîndă maşina de cusut de la bunica, citiţi aici.

Avem 2965 de candidaţi pentru Parlament. Locuri disponibile: 452. În concluzie, lupta nu e chiar atît de strînsă, doar 6,55 pe loc. Eu îmi amintesc că, pe vremea mea, erau şi 20 sau chiar 40 pe loc la admiterea la facultate.

Na, că am trăit s-o văd şi p-asta. Tăriceanu are blog. N-a scris nimic deocamdată. Oricum, vă garantez, nu scrie el. Cum nici pe facebook sau pe twitter nu scrie, deşi are conturi acolo. Tăriceanu, nici nu ştii, dacă chiar tu vrei să scrii, cît de ocupat vei fi.