… presedinte de partid, programul meu politic electoral ar avea un singur capitol: “In patru ani de zile Romania va avea autostrazi”. Atit. Cum insa nu sunt om politic si cum nimanui nu i-a trecut prin cap o astfel de idee simpla precum cuiul, probabil vor mai trece muuuuulti ani pina cind vom avea macar o autostrada care sa strabata tara. Sa va mai explic cit de importanta este infrastructura pentru o tara? Nah…
Dan Andronic lucrează şi el la renovarea blogului. M-am gîndit că i-ar prinde bine o fotografie. Una care să-l mai umanizeze puţin.
Iar m-a enervat Tudor Chiuariu. L-am văzut mai devreme la tv întrebînd ziariştii daca “ie cineva de la manei chenal aici”. “Nu ie, nu?”.
Nu e, bă! Chiuariul ăsta mic are o problemă cu Justiţia, cu Monica Macovei ăi cu DNA. Zilele trecute, un procuror de la DNA dădea căutare pe Google la “chiurariu prost”. Cred că a gasit ce cauta, că avea unde.
Doamne, cît de păcătoşi trebuie să fim ca să ne dai un astfel de guvern? Chiuariu, Adomniţei, David, Vosganian, Iorgulescu, Orban, Meleăcanu. Cîtă batjocura…
La Waterloo ajungi în 20 de minute cu trenul de la Bruxelles. 6 euro dus-întors. De la gară şi pînă în centru faci 10-15 minute pe jos, de-a lungul uneia din cele două străzi ale comunei Waterloo. Te uiţi buimac la case, la geamuri, la curţi, la flori, la copaci, la pisici şi-ţi vin brusc nenumărate întrebări sumbre despre sentimentul românesc al fiinţei. Ce dracu’ mai căutăm noi in România? La Waterloo, ca de altfel peste tot în Belgia, oamenii n-au griji. Au multă linişte. Colegul meu, Ion Ioniţă, a avut o replică genială privind spre un localnic care se întorcea liniştit de la muncă, conducînd un Mercedes şi îndreptîndu-se spre una din casele de basm: “Monsieur, aţi lucrat azi?”. În centru te aşteaptă Maison du Tourisme de Waterloo. O femeie construită numai din zîmbete îţi explică în engleză, franceză, germană, italiană sau spaniolă ce poţi vizita. Era tîrziu, dar nu îndeajuns de tîrziu încît să nu dea un telefon la Muzeul Wellington, de peste drum, şi s-o roage pe prietena ei să mai ţină deschis vreo 15 minute Cartierul General al Ducelui de Wellington. Mi-au rămas ochii la un original The Times din 22 iunie 1815, în care se anunţă succesul campaniei ducelui de Wellington. Dar ca să vezi cu ochii tăi unde s-a dus bătălia, te urci într-un autobuz care te lasă chiar la Chaps de bataille. La întoarcere, chiar lângă Head-quarters-ul lui Wellington te aşteaptă o tavernă în care bei cea mai bună bere din lume. Vă recomand Chimay şi Mort Subite.
Am descoperit recent ca am implinit 10 ani de cind sunt ziarist. Povestea a inceput la Cotidianul, pe 21 august 1997. Ciprian Ranghel (foto 4, cel din dreapta), cu care sunt coleg si acum si care lucra pe atunci la Gazeta de Sud, mi-a spus ca se fac angajari la Cotidianul. Plecase Doina Bisca de la sefia ziarului si urma sa vina Tia Serbanescu. Ioana Lupea (azi la EVZ) a fost cea care mi-a publicat primul articol (foto 2). In primele mele zile de ziarist, Ioana m-a trimis la Ministerul Transporturilor, sa ma incerce. “Trebuie sa ii iei o declaratie lui Basescu”. Mi-a dat statia de emisie-receptie Motorola (pe vremea aia nu erau celulare), o hirtie in care scria ca sunt colaborator al ziarului (evident, nu eram angajat) si cu ele am luat-o pe jos pina la minister. La Biroul de presa a fost o hohot general cind le-am zis ce vreau. Biroul era plin cu ziaristi. Asteptau de vreo 2-3 zile reactia lui Basescu, cea pe care trebuia s-o obtin eu. M-am inrosit si am iesit. Ma gindeam cum sa-i spun Ioanei, prin statie, ca nu se poate, dar n-aveam curaj.
Imi aprind o tigara si, in urmatoarele citeva secunde, Basescu iese din birou si se duce la toaleta. Intru dupa el si ii pun reportofonul sub nas.
A ris, asa cum il stim, si mi-a raspuns la intrebare. Am fost singurul care a avut declaratia. Asa am devenit ziarist la redactia de pe strada Plevnei (foto 3). Peste vreo doua saptamani a venit si Ciprian Ranghel la Cotidianul. El se ocupa de ApR, si eu de PNTCD. Pe vremea aia, la Adevarul scria Oana Iurascu (foto 4, linga Ciprian), Gabi Hizo (cel din spatele lui Nicolae Ionescu Galbeni) scria la Curentul, Bogdana Paun la Ziua, Adriana Dutulescu la National, Alina Ristea la EVZ (ultimele trei in foto 5).
Geoana are o saptamina sa-si faca de cap. Adrian Nastase a plecat in Israel. Face inconjurul lumii politice, in cautare de sprijin. A fost si-n Franta, si-n SUA sa obtina permis de premier de la licurici. Daca evreii se declara si ei de acord, in iarna asta vom afla daca va scrie din nou pe toate gardurile numele lui Nastase.
Se intreaba Dan Andronic daca Traian Basescu este mason. Are o fotografie din care reiese ca Basescu saluta precum fratii. Buuuuun! Sa presupunem ca e asa. Priviti acum fotografia de mai sus. Urmariti atent cum isi tine premierul degetele. Mason nu e, in mod evident. Atunci ce e?