Un film recomandat, înainte de a fi văzut, de Palatul Şuţu. În seara asta, în Parcul Bazilescu, la Cinema Open Air. Intrarea gratis.

later edit / Filmul a fost reprogramat pentru miercuri seara. Uf…

…scrie mesaje pentru liderii partidului, în frunte cu Mircea Geoană. Aceste mesaje, transmise pe canale scurte, ar trebui folosite de liderii PSD în ieşirile lor publice. Schema e simplă: dacă mesajele sunt inteligente, partidul are de urcat în sondaje. Dacă sunt precum cele de mai jos, nu.

Fraza la care am rîs cu lacrimi e următoarea: Faptul că Emil Boc a fost atacat cu ouă la Timişoara nu poate fi un semnal bun pentru actualul Guvern.

foto: EVZ

„Eu am vrut să mă îmbrac în ofiţer al Wehrmachtului, mi s-a părut foarte frumoasă uniforma şi am admirat întotdeauna organizarea riguroasă a armatei germane”, spune Mazăre, citat de EVZ. Lucruruile stau, însă, aşa din punctul de vedere al legii:

Art. 4 – (1) Raspandirea, vanzarea sau confectionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum si detinerea, in vederea raspandirii, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 1 b) prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se intelege drapelurile, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum si orice alte asemenea insemne, care promoveaza ideile, conceptiile sau doctrinele prevazute la lit a);

Art. 7 – In cazul infractiunilor prevazute la art. 3-6 urmarirea penala se efectueaza, in mod obligatoriu, de catre procuror.

(ORDONANTA DE URGENTA nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii )

- A guest post by Diana Stoleru

În lumea de la Gărâna ai senzaţtia că eşti ferit de starea de “trăim…şi ne ocupă tot timpul”…tocmai pentru că acordurile scindate şi închegate nu sunt pe placul marionetelor de zahăr fin ce se caramelizează dacă le arzi câteva vorbe usturătoare.

Ei, iată că m-am înşelat…nici Gărâna nu i-a scapat…

A aparut ca durerea de şale, atunci când stai prea mult pe buştenii de lemn din dreptul scenei. Fix atunci când ne era mai drag. Când Abercombie dădea cele mai faine acorduri şi când mă gândeam (cred, cu voce tare), ca am atins vârsta la care n-aş mai inghiţi porcării chiar aşa pe nemestecate.

Un concert de mare clasă, oameni pe care i-aş lua acasa, Banatul molcom în Poiana Lupilor…

Şi iată că din marea de oameni a pornit un vuiet, apoi huiduituri cum nu am mai auzit nicioadată. Aproximativ 3000 de oameni s-au ridicat în picioare şi au început să huiduie. Între timp ea se plimba graţioasă prin faţa scenei, pe acele acorduri fine, pe care oricum nu ar şti să le localizeze pe o hartă muzicală, indiferent cât de “land of choice” ar fi locaţia de provenienţă a muzicianului.

Imaginează-ţi că avea pregatită masa de protocol… PAZITĂ DE JANDARMI. Spre acea masa s-a îndreptat tacticoasă şi cu toate camerele de luat vederi după ea (pariu că le-a adus de la Bucureşti?), sub privirile siderate ale lui Abercombie…

După ce şi-a încheiat publicul huiduielile (şi au durat vreo 3 – 4 min), Abercombie a fost aplaudat în standing ovation.

Total debusolat, omul a întrebat spectatorii: “what was that all about?”

I s-a răspuns chiar de către inginerul de sunet, clarificându-i dilemele.

Răspunsul incredibil de potrivit al lui Abercombie, aplaudat pentru tot atâtea minute cât a fost huiduită Udrea: “We are going to play tonight, no matter what the FUCK happens”.

Apoi păpuşa de zahăr s-a spart în ignorarea totală a masei, dar ne-am amintit de ea când a fugit speriată de fulgere, că e cazul să o mai salutăm o dată… şi un nou val de huiduieli a urmat.

Abercombie ne-a dăruit un bonus track şi seara s-a încheiat cu o ploaie ce ne-a spălat şi oasele revoltate de TUPEUL NEŢĂRMURIT cu care s-a putut afişa o duduie a cărei creier e probabil afectat de vopseaua de păr…

La salina de la Slănic Prahova ajungi uşor dacă ai mai vizitat-o cu diriginta. Eu am ratat excursia cu pricina, probabil că eram răcit în ziua în care colegii mei aveau să se urce în autocarul cu pionieri. Aşa se face că, 20 şi ceva de ani mai tîrziu, am ajuns cu greu. Şi cu nervi. În lipsa oricărui indicator, a trebuit să scot capul pe geam şi să întreb cîţiva slăniceni încotro s-o iau. Încă trei minute de mers înainte, apoi se face, pe dreapta, un podeţ peste gîrlă. Acolo e.

Acolo era. Şi chiar putea fi văzută de cum treceai gîrla, dacă un întreprinzător local n-ar fi ridicat un depozit cu materiale de construcţii. N-ai de ales. Ocoleşti – prin dreapta sau prin stînga, e acelaşi lucru – şi ajungi în faţa unei clădiri ce aduce a biserică: Complexul Minier Unirea. Dacă e sîmbătă, e coadă mare. Iarăşi n-ai de ales. Stai. Vreo oră. Numeri de pe tarabe toate perucile chinezeşti pentru copile Barbie-disperate. Numeri şi săbiile fosforescente. Apoi îţi laşi rînd la coadă şi-ţi iei o îngheţată. Sau o bere. Se înaintează greu, dar abia cînd ajungi în faţă înţelegi de ce: Anunţ. În lift au acces maxim 10 persoane. Conducerea. Intrarea e plină cu afişe similare printate pe A4. Eşti avertizat, spre exemplu, că jos sunt 13 grade şi că trebuie să te îmbraci corespunzător. Ah, ce-mi place cuvîntul ăsta, corespunzător. Dar afişul meu favorit spune aşa: Vă rugăm să folosiţi toaletele din mină doar în caz de maximă necesitate. Hm… Aş vrea să informez pe această cale Conducerea că maxima mea necesitate n-a venit.

Mi-a venit însă, după vreo oră de aşteptare, rîndul să intru în liftul care te duce 208 metri sub pămînt. Senzaţia e tare. Pentru că uşa liftului arată aşa, iar distanţa dintre lift şi peretele de sare e de numai cîţiva centimetri. Motiv pentru care zdruncinăturile sunt puternice. Te gîndeşti însă că liftul merge în felul ăsta de vreo 50 de ani şi te linişteşti. N-o pica chiar acum. Şi dacă pică, asta e. Tot mori într-o zi.

Liftul ajunge cu bine şi răsufli uşurat. Apoi inspiri. Eh, aici vroiam să ajung. La aerul de salină pe care-l inspiri. E minunat. Şi merită tot efortul celor 98 de km plus ora de la coadă. Cînd inspiri a doua oară, mai puternic, vezi pe tavanul foarte înalt al salinei steaua comunistă cu secera şi ciocanul. Scrie şi ceva cu “clasa muncitoare”, dar pentru că lumina e slabă, foarte slabă, nu distingi mai mult. Apoi te plimbi. Ajungi la statuile pe care le vezi în toate vederile cu salina de la Slănic. Decebal şi Traian, sculptaţi în drob de sare, luminaţi vag de nişte becuri incandescente. După părerea mea, 40W. Instalaţia de iluminare poate fi dusă oricînd la muzeul fabricii de becuri din Fieni. Ceva mai multă lumină găseşti la galeria cu buticuri, acolo unde se vînd cele mai inutile lucruri pe care mintea umană le-a conceput vreodată. Inclusiv peruci. Vă reamintesc, suntem într-o mină de sare, deschisă în perioada interbelică. Pentru cei care au cumpărat vreodată peruci din salină, perioada interbelică reprezintă intervalul de 21 de ani între cele două Razboaie Mondiale (1918-1939). Secţiunea buticuri conţine şi vestigiile unui tarabe în care se vindeau, pînă în criza financiară mondială, diverse articole vestimentare.

Puţin mai încolo e Sanatoriul. Un aşezamînt cu paturi şi cu cearceafuri care au fost cîndva albe, toate pictate de către un artist anonim al poporului. La cerere, Sanatoriul îţi oferă o patură, prilej cu care poţi trage un pui de somn sau, mai bine, o poţi ascunde pentru cîteva minute pe femeia cu care ai coborît în lumea lui Hades. Undeva, în apropierea Sanatoriului, nişte şmecheri îţi închiriază cîteva triciclete mişto. 9 lei sfertul de oră. La o adică, poţi bea şi nişte lichide toxice, o Fanta, o Coca-Cola, din-astea. Dar mai bine nu, că-ţi vine maxima necesitate.

Un bilet de intrare în salină costă 14 lei. Plus 6 lei, ca să poţi face fotografii. Din calculele mele, numai astăzi s-au strâns lejer peste 100 de milioane de lei vechi.

PS. Elena Udrea, salina de la Slănic poate să fie un obiectiv turistic senzaţional. Totul e să ai puţină imaginaţie. Şi să-l rogi pe Băsescu să-i ordine lui Boc demiterea în şuturi a şefilor de la Societatea Naţională a Sării. Că ne fac de căcat. Rău de tot.

O demite PSD pe Ecaterina Andronescu? Sau, altfel spus, are PSD nevoie de bani de campanie de la Spiru Haret? Hai cu pronosticurile! Pînă luni, pe la prînz, cînd se termină şedinţa din Kiseleff.

Nu ştiu dacă vă mai amintiţi de Simona Marinescu. Era una dintre cele mai drăguţe prezenţe în politica românească în perioada guvernării Năstase. Adică pînă prin 2004-2005, cînd a plecat în Irak, prestînd în diverse joburi periculoase, dar bine remunerate, pentru Banca Mondială şi pentru guvernul SUA. În clipa de faţă locuieşte în Iordania şi este economistul UN pentru Irak. “Am trecut prin iad în ultimul an, cu o poveste de viaţă de neimaginat. Nu cred că vreodată ai trăit ce am trait eu în anul ăsta. Am căzut cu un Hercules C130 căruia i s-au oprit motoarele. 51 de oameni am supravieţuit la limită. Am avut o rachetă de 240mm în campus, mi-au murit trei colegi şi 14 au fost răniţi. Şi am ajuns acasă într-un haos”, povesteşte Simona Marinescu, pentru sutu.ro. “Haosul de acasă”, despre care Simona nu vrea să vorbească, se traduce printr-un divorţ de doctorul George Marinescu. La capătul acestei poveşti, Simona Marinescu anunţă că pe 25 iulie se va căsători cu un avocat englez, pe care-l vedeţi în imaginea de mai jos. Nunta pe 5 septembrie, la Londra.

La ora asta, în Parcul Bazilescu, se montează ecranul pentru proiecţie de filme. Diseară, la ora 22.00, începe proiectul de cinema în aer liber – Sub clar de lună – organizat de TIFF Cinema Open Air.

Mi se pare mie sau fata lu’ tata pare cam obosită? O fi fost în recunoaştere de cluburi prin Strasbourg… Şi uite în ce hal s-a prezentat la muncă.

foto: repubblica.it